Festivalul de jazz nu va mai fi organizat odată cu festivalul din Sibiu, cum s-a petrecut până acum. Dacă anul trecut, Ploieştiul şi Sibiul au organizat în aceeaşi perioadă festivalul de jazz, anul acesta nu se va mai petrece la fel.
Directorul Festivalul de Jazz de la Sibiu, Hilarius Konstantin Schmidt, declara anul trecut că intenţionează să mute Festivalul de Jazz, care de zeci de ani se desfăşurase în luna mai, în a două parte a anului, începând cu 2014. La Sibiu, organizarea festivalul ţine şi de fondurile alocate de către consiliul judeţean. Sibienii au luat astfel decizia de a organiza evenimentul în perioada 3-15 noiembrie.
Potrivit declaraţiilor viceprimarului Ploieştiului, Iulian Teodorescu, a 9-a ediţie a festivalului va fi organizată în perioada 26-30 noiembrie. Municipalitatea intenţionează să aducă la Ploieşti mai multe trupe de jazz, inclusiv unele formate din studenţi. Se are în vedere şi susţinerea unui concert cu mai multe piese compuse de George Gershwin, ce vor fi probabil interpretate de orchestra Filarmonicii din Ploieşti. Evenimentul va fi organizat în sala de 298 de locuri a Filarmonicii „Paul Constantinescu“.
Ploieştiul este primul oraş din ţară care a găzduit un festival de jazz, în 1969.