La două zile după ce Vintilă Ionela Mădălina, în vârstă de 36 de ani, a fost dată dispărută de soţul său, aceasta a fost găsită decedată într-o clădire abandonată din Ploieşti. Este vorba de fosta clădire a secţiei nr. 5 de poliţie Ploieşti de pe strada Sondelor. Din primele verificări, pe corpul acesteia nu au fost observate urme vizibile de violenţă.

 

Comunicatul IPJ Prahova:

 

Poliţia a fost sesizată în cursul zilei de 12 martie a.c., despre plecarea voluntară de la domiciliu, la aceeaşi dată, în jurul orei 11.30, a unei femei de 36 de ani, din municipiul Ploieşti.

 

În baza sesizării au fost demarate activităţi de căutare specifice, de către poliţiştii municipiului Ploieşti, dar şi de unităţile abilitate în acest sens.

 

În cursul zilei trecute, în jurul orei 18.00, poliţiştii Secţiei nr.3 de poliţie Ploieşti au fost sesizaţi cu privire la faptul că în interiorul unei clădiri dezafectate a fost găsită o persoană de sex feminin, decedată.

 

În urma verificărilor efectuate s-a constatat că persoana în cauză este femeia plecată voluntar la data de 12 martie a.c..

 

Din primele verificări, pe corpul acesteia nu au fost observate urme vizibile de violenţă, fiind transportată la Serviciul de Medicină Legală Ploieşti în vederea efectuării necropsiei.

 

Cercetările vor fi continuate de către poliţiştii Biroului de Combatere a Infracţiunilor Contra Persoanei şi Patrimoniului sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă.

 

 

 

Sursa: www.observatorulph.ro