Veolia Energie Prahova anunţă executarea unor lucrări ample de intervenţie controlată la reţeaua primară de termoficare, luni, 19.10.2020, în intervalul orar 8:00 - 19:00, în perimetrul cartierelor Vest şi Ienăchiţă Văcărescu.

 

În cursul zilei, furnizarea cu energie termică va fi întreruptă în următoarele puncte termice: 1, 2, 3, 4, 5, 7, 14, 17, 22 Vest, 7, 10 Malu Roşu, 8-23 August, 2-23 August, 6-9 Mai, Modul Bloc Călăraşi, Şcoala Ienăchiţă Văcărescu, în perimetrul străzilor: Ghe. Gr. Cantacuzino, Erou Modoveanu Marian, Înfrăţirii, Minerva,  Eremia Grigorescu, Aleea Strejnic, Lacul Bâlea, Podul Înalt, Curcubeului, Gorniştilor, Crişan, Făcliei, Spătar Milescu, Zimbrului, Carol Davila, Ienăchiţă Văcărescu, Murelor, Caşin, Eroilor, Victoraş, Granitului.

 

Echipele Veolia Energie Prahova vor lucra în mod dedicat la desfăşurarea acestor lucrări pentru minimizarea intervalului de întrerupere în furnizarea energiei termice. 

 

Pentru detalii legate de stadiul lucrărilor şi alte informaţii, consumatorii pot contacta Centrul de Apel non–stop al Veolia Energie Prahova, la numărul de telefon 0 800 800 255 (gratuit, în reţeaua Telekom) şi 0244 408 888 (tarif normal, în orice reţea de telefonie fixă sau mobilă).

 

Ne cerem scuze consumatorilor din zona afectată pentru disconfortul creat şi îi asigurăm că echipele noastre depun toate eforturile pentru finalizarea cât mai rapidă a acestor lucrări.