La  26 iunie 2018,  se celebreaza Ziua Internaţională de Luptă impotriva Consumului şi Traficului de Droguri. 

 

Sloganul campaniei :În primul rând, ASCULTĂ” 

 

Mesajele-cheie :

-să îi asculţi pe copii şi tineri este primul pas pentru a-i ajuta să crească sănătoşi şi în siguranţă. Primul pas pentru prevenirea eficientă a consumului de droguri şi a altor comportamente riscante este ascultarea cu empatie şi atenţie.

-toată lumea trebuie să se implice, pentru a proteja tinerii de substanţele periculoase.

-o legătură puternică între părinţi şi copii, se bazează pe atenţie, ascultare şi iubire.

-drogurile ilegale reprezintă un pericol pentru întreaga societate.

 

Obiectivele campaniei:

 

-conştientizarea în privinţa importanţei ascultării copiilor şi tinerilor, aceasta fiind primul pas pentru a-i ajuta să crească sănătoşi şi în siguranţă.

-mobilizarea părinţilor, educatorilor, personalului medical din serviciile preventive şi a decidenţilor, pentru a preveni consumul de droguri ilegale, printr-o atenţie reală acordată copiilor şi tinerilor.

-creşterea gradului de conştientizare a tinerilor în privinţa pericolului reprezentat de consumul drogurilor ilegale

Consumul şi traficul ilicit de droguri reprezintă una din problemele majore ale societăţii şi continuă să creeze enorme prejudicii pentru sănătatea şi bunăstarea oamenilor

Campania ”În primul rând, ASCULTĂ” este o iniţiativă de creştere, pe baze ştiinţifice, a sprijinului pentru prevenirea consumului de droguri, fiind astfel o investiţie efectivă în bunăstarea copiilor şi tinerilor, a familiilor şi a comunităţilor din care fac parte aceştia. 

Drogurile ilegale ameninţă sănătatea şi bunăstarea oamenilor.

La nivel global, există un minim estimat de 190.000 de decese premature (în cele mai multe cazuri evitabile) din cauza consumului de droguri, majoritatea atribuite utilizării opioidelor.

Drogurile nu afectează doar consumatorii; acestea provoacă familiilor şi celor dragi, dificultăţi enorme şi suferinţă.

 

Tulburările cauzate de consumul de droguri subminează relaţiile cu persoanele apropiate, deteriorează viaţa familială şi pot ruina oportunităţile copiilor şi tinerilor de educaţie şi angajare. Impactul acestora se resimte în comunităţi, sistemele de justiţie penală şi în întreaga societate.

 

Cu ocazia Ziua Internaţională de Luptă impotriva Consumului şi Traficului de Droguri,  este important să ne amintim că, tulburările cauzate de consumul de droguri pot fi prevenite şi tratate.