Administraţia Naţională a Penitenciarelor a anunţat, sâmbără, că un deţinut a evadat de la Secția Exterioară Movila Vulpii a Penitenciarului Ploiești.
"Sâmbătă, 18.04.2020, în jurul orei 1615, s-a constatat că deţinutul LUPU ONOREL, în vârstă de 41 de ani, condamnat definitiv la o pedeapsă privativă de libertate de 3 ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de Furt calificat, clasificat în regim deschis, a părăsit Secția Exterioară Movila Vulpii, aparținând Penitenciarului Ploiești.
În vederea capturării deţinutului, au fost dispuse măsuri specifice, respectiv: sesizarea IPJ Prahova, IJJ Prahova, Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, procedându-se, totodată, la alarmarea personalului și trimiterea de echipe de căutare.
Menționăm că fapta deținutului constituie evadare şi se pedepseşte conform prevederilor articolului 285 din Codul Penal, cu închisoare de la șase luni la trei ani.
La momentul părăsirii secției exterioare, deținutul era îmbrăcat cu: pantaloni de trening de culoare bleumarin, pulover de culoare gri.
Pentru orice informaţie cu privire la persoana în cauză, apelaţi numărul unic de urgenţă 112 sau Penitenciarul Ploiești, la numărul de telefon: 0244/526.834, 0244/526.325, 0244/526.238", se precizează în comunicatul ANP.
Un deţinut a evadat de la un punct de lucru al Penitenciarului Ploieşti
18 aprilie 2020
- citeşte totul despre:
- evadare,
- ploiesti,
- penitenciar,
- politie,
- parchet,
- regim deschis,
- furt calificat,
- inchisoare
(916 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Copil de un an şi 10 luni, accidentat de o şoferiţă începătoare, într-un loc de joacă, la Vălenii de Munte
(29 aprilie 2018)
684 vizualizări
Cutremur în România, cu epicentrul în apropiere de Vălenii de Munte
(26 noiembrie 2018)
380 vizualizări
Cel mai vârstnic patinator ploieştean, premiat de autorităţile locale
(20 februarie 2014 - Alex POLICALĂ)
429 vizualizări
"Infern" pe DN1, pe Valea Prahovei. Coloană de maşini pe sensul de coborâre
(10 februarie 2019)
62 vizualizări
Piaţa mică din Malu Roşu, aproape gata
(15 aprilie 2014 - Alex POLICALĂ)
248 vizualizări
Controale organizate de catre ISU Prahova in perioada 18-24 iunie 2018
(25 iunie 2018)
95 vizualizări
Accident pe DN1, zona Băicoi
(11 octombrie 2018)
81 vizualizări
DN1 va avea pasarele pentru pietoni,în regim de urgenţă
(3 august 2013)
398 vizualizări
Ploieşti, oraşul în care minciuna este primar!
(22 mai 2018)
1002 vizualizări
Percheziţii la hoţii din Prahova
(11 octombrie 2018)
101 vizualizări
Şcolile şi grădiniţele din Prahova sunt închise marţi, 10 ianuarie!
(9 ianuarie 2017)
1042 vizualizări
ISU şi Ambulanţa au acum dispecerat comun, în Prahova
(6 octombrie 2013 - Alex POLICALĂ)
1068 vizualizări
ACŢIUNE DE VERIFICARE A RESPECTĂRII MĂSURILOR IMPUSE ÎN CONTEXTUL PANDEMIEI DE COVID-19
(19 noiembrie 2020)
103 vizualizări
Utilajele de deszăpezire pot fi monitorizate de populaţie prin internet
(2 ianuarie 2014)
185 vizualizări
Adolescentă lovită pe trecerea de pietoni la Câmpina
(23 aprilie 2018)
171 vizualizări
Director nou la Spitalul de Pediatrie din Ploieşti
(8 decembrie 2014 - Cristina IANCU)
1058 vizualizări
Firmele care îşi cheamă angajaţii la muncă pe 30 noiembrie şi 1 decembrie riscă amenzi de până la 10 000 lei. Anunţul ITM Prahova
(29 noiembrie 2022)
153 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
13,5 milioane de euro pentru comunităţi de energie în Prahova. Cetăţenii pot accesa fonduri pentru panouri fotovoltaice, baterii şi pompe de căldură.
Publicat la data de 20 octombrie 2026
-
Cum alegi piesa de rezistenţă a camerei tale fără să regreţi decizia după trei luni
Publicat la data de 22 octombrie 2026

















.jpg)






