Poliţiştii şi jandarmii prahoveni au organizat o acţiune pentru a-i sancţiona pe prahovenii care nu au înţeles obligativitatea Ordonanţei Militare nr 2.  36.000 de lei este valoarea amenzilor aplicate în Ploieşti şi în localităţile limitrofe.

 

Astfel, potrivit unei informări a IJP Prahova, luni seara., începând cu ora 22:00, “echipaje mixte de poliţişti, jandarmi şi poliţişti locali au efectuat o acţiune pentru asigurarea unui climat optim de siguranţă publică, ce a avut ca principal scop verificarea respectării măsurilor dispuse prin Ordonanţa Militară nr.2 din 21.03.2020. În cadrul activităţii au fost controlate în trafic 166 de autovehicule şi legitimate 260 de persoane. Totodată, au fost aplicate 40 de sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea prevederilor art.5 din Ordonanţa Militară nr. 2 din 21.03.2020, valoarea acestora depăşind suma de 36.000 de lei.

 

Rezultatele transmise au fost obţinute la nivelul Poliţiei mun. Ploieşti şi a comunelor arondate, urmând a fi centralizate pentru întregul judeţ”.

 

Cei mai mulţi dintre cei găsiţi pe stradă nu aveau declaraţie pe proprie răspundere şi nici nu se încadrau în prevedrile articolului 4 privind deplasarea de la domiciliu.

 

Vă reamintim:

Conform prevederilor Ordonanţei militare nr. 2, în intervalul orar 6:00-22:00, se recomandă ca circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei să se efectueze numai pentru următoarele motive:

 

a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuinţă/gospodărie şi locul/locurile de desfăşurare a activităţii profesionale şi înapoi;

 

b) deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesităţile de bază ale persoanelor şi animalelor de companie/domestice, precum şi bunuri necesare desfăşurării activităţii profesionale;

 

c) deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă;

 

d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/ însoţirea copilului, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori deces al unui membru de familie;

 

e) deplasări scurte, în apropierea locuinţei/gospodăriei, legate de activitatea fizică individuală a oamenilor şi nevoile animalelor de companie/domestice.

 

De asemenea, în intervalul orar 22:00-6:00, circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei este permisă numai pentru motivele prezentate anterior.

 

*

Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităţilor abilitate, legitimaţia de serviciu, adeverinţa eliberată de angajator sau o declaraţie pe propria răspundere.

 

Pentru verificarea motivului deplasării în interes personal, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităţilor abilitate, o declaraţie pe propria răspundere, completată în prealabil.

 

Declaraţia pe propria răspundere trebuie să cuprindă numele şi prenumele, data naşterii, adresa locuinţei/ gospodăriei/locului activităţii profesionale, motivul deplasării, data completării şi semnătura.

 

Totodată, conform prevederilor ordonanţei militare nr. 2, persoanele izolate la domiciliu, ca măsură de prevenire a răspândirii COVID-19, care părăsesc locaţia în care acestea au fost plasate, fără aprobarea autorităţilor competente, sunt considerate persoane cu risc crescut de contagiozitate şi sunt conduse de forţele de ordine publică şi plasate în carantină instituţionalizată, sub pază.

 

Persoanele carantinate, ca măsură de prevenire a răspândirii COVID-19, care părăsesc locaţia în care acestea au fost plasate, fără aprobarea autorităţilor competente, sunt carantinate pentru o nouă perioadă de 14 zile.

 

Atenţie, aceste măsuri nu exonerează persoanele de răspunderea contravenţională sau penală!

 

(Conform prevederilor legale, sancţiunile contravenţionale sunt între 100-5.000 de lei – pentru persoanele fizice şi între 1.000-70.000 de lei, pentru persoane juridice.)