Compania Naţională Poşta Română informează, printr-un comunicat, că în această lună distribuirea pensiilor  va fi decalată. Poşta precizează că acest lucru se explică prin faptul că banii pentru drepturile sociale ajung în conturi începând cu 7 ianuarie, aşa cum se întâmplă la fiecare început de an.

"Într-o lună obişnuită, Poşta Română primeşte prima parte a banilor de pensii cu 3 zile înainte de prima zi lucrătoare a lunii în care pensiile sunt livrate. Ca la orice început de an, partenerii noştri de la Casa Naţională de Pensii Publice virează Poştei Române prima tranşă a banilor începând cu 7 ianuarie, întrucât are loc închiderea de an, când se trage linie închizându-se creditele bugetare. Transformarea acestora în cash şi distribuirea în genţile fiecărui factor poştal durează aproximativ 3 zile. Astfel, pensiile vor fi livrate începând cu 10 ianuarie, într-un interval de 10 zile", menţionează sursa citată.
 
Horia Grigorescu, directorul general al Poştei Române, a anunţat că Poşta va lucra la capacitate maximă începând cu data de 6 ianuarie.

Compania spune că, "la fel ca în 2019, pensiile vor fi livrate, şi anul acesta, în timp record, până pe 20 ianuarie, ca urmare a dedicării şi efortului susţinut al poştaşilor români".