Conducerea Primăriei vrea să demareze proiectul construcţiei de locuinţe sociale pentru ploieştenii cu venituri modeste, aşa cum s-a discutat în primăvară la dezbaterea proiectului pentru buget. Un parteneriat cu ANL pentru construcţia acestor locuinţe nu pare posibil în viziunea conducerii administraţiei locale.

„Aşa cum domnul primar a prezentat la dezbaterea publică proiectul de buget, există un proiect care după ce va fi aprobat, prevede construirea pe strada Lucernei, din cartierul Bereasca, a 250 de locuinţe sociale, cu un număr total de aproximativ 700 de beneficiari. Rămâne de văzut când va începe această construcţie. Sunt şanse să înceapă şi în acest an, însă totul depinde de fondurile pe care le avem disponibile. Problema locativă este la nivelul municipiului, una stringentă. La maniera în care a fost elaborat acest proiect, sursa de finanţare ar fi bugetul local. Vom încerca să identificăm şi alte surse de finanţare şi de ce nu, poate vom avea o discuţie şi cu cei de la ANL. După cum se ştie, ANL este centrat mai mult pe locuinţe pentru tineri. Solicitanţii de locuinţe sociale sunt şi persoane vârstnice. Aşadar vom merge mai degrabă pe varianta de finanţare din surse proprii”, a declarat Raul Petrescu, viceprimarul Ploieştiului.