Acţiune de amploare a poliţiştilor rutieri din Ploieşti, în noaptea de sâmbătă spre duminică. În urma raziei au fost aplicate 85 de amenzi, în valoare de peste 32.000 lei, iar două permise au fost reţinute. Surprinzător este faptul că din peste 200 de soferi testati cu etilotestul, doar doi consumaseră băuturi alcoolice....
Acţiunea, derulată în tot Ploieştiul, a avut loc în intervalul orar 22.00-01.00.
În cadrul razei, 315 persoane au fost legitimate şi 283 de auto controlate, fiind efectuate 207 testări cu aparatul etilotest. Rezultatele nu s-au lăsat aşteptate astfel încât, poliţiştii au aplicat 85 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 32.250 lei.
Dintre acestea, 30 au fost pentru nerespectarea obligaţiei de a purta centura de siguranţă, cinci pentru conducerea unui vehicul având inspecţia tehnică periodică expirată, o sancţiune pentru aplicarea foliilor neomologate şi două sancţiuni pentru faptul că nu au avut încheiată poliţa RCA.
De asemenea, nouă sancţiuni au fost îndreptate către biciclişti, iar doi conducători auto au fost depistaţi sub influenţa alcoolului.
În urma testării celor doi cu aparatul etilotest, rezultatul a fost de 0,16 mg/l, respectiv 0,23 mg/l alcool pur în aerul expirat. Mai mult, unul dintre ei nu a oprit la semnalul regulamentar al poliţistului, fiind necesară urmărirea şi oprirea sa.
Celor doi conducători auto le-a fost reţinut permisul de conducere pe o perioadă de 90 de zile şi au fost sancţionaţi contravenţional cu amendă. Totodată, au fost retrase opt certificate de înmatriculare şi reţinute trei seturi de plăcuţe cu numerele de înmatriculare.
Acţiunile de acest gen vor continua, iar poliţiştii le recomandă tuturor participanţilor la trafic să respecte legea pentru siguranţa proprie, dar şi a celor din jur.
Razie a poliţiştilor de la Rutieră, în Ploieşti! Doar doi şoferi, din 200 testaţi, prinşi băuţi la volan!
30 iunie 2019
(609 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Zece prahoveni se află pe lista pacienţilor români care s-au vindecat de coronavirus.
(30 martie 2020)
374 vizualizări
Comunicat - SC CORAL IMPEX SRL - Dezinsecţie, în Ploieşti, între 31 august şi 11 septembrie
(28 august 2019)
85 vizualizări
Atacuri ale urşilor la Buşteni! Turişti terorizaţi!
(8 august 2018)
399 vizualizări
Inoteşti: Un autobuz cu 20 de călători a derapat şi a ajuns în şanţ
(10 februarie 2017)
365 vizualizări
Încă două persoane ucise de gripă în Prahova!
(30 ianuarie 2019)
291 vizualizări
Adrian Dobre, El Lider Minimo! Cum păcăleşte edilul suporterii Petrolului
(20 august 2016)
1519 vizualizări
104 prahoveni au decedat din cauza complicaţiilor aduse de coronavirus
(10 august 2020)
81 vizualizări
Cum pot fi obţinute duplicatele după actele de stare civilă
(22 august 2017)
186 vizualizări
FOTO Accident pe A3, zona Gherghita! Trafic blocat
(24 iulie 2021)
290 vizualizări
Program modificat la Serviciul de Evidenţă a Populaţiei, săptămâna viitoare
(16 mai 2014)
1623 vizualizări
Tichetele pentru Programul Rabla, distribuite electronic dealerilor auto
(7 martie 2014)
209 vizualizări
Criza de la CSM Ploieşti se mută în buzunarele ploieştenilor!
(25 aprilie 2017)
758 vizualizări
Cisternă, răsturnată pe DN1
(23 ianuarie 2017)
495 vizualizări
Bărbat împuşcat de poliţişti la Nedelea!
(25 aprilie 2018)
583 vizualizări
Apa a ajuns în vârful dealului, la Nucet
(19 iulie 2013 - Cristina IANCU)
361 vizualizări
Percheziţii la Ploieşti la persoane bănuite de înşelăciune prin metoda “pomana” VIDEO
(7 februarie 2019)
323 vizualizări
Consilierii judeţeni prahoveni îşi aleg conducerea LIVE TEXT
(29 iunie 2016)
769 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
13,5 milioane de euro pentru comunităţi de energie în Prahova. Cetăţenii pot accesa fonduri pentru panouri fotovoltaice, baterii şi pompe de căldură.
Publicat la data de 20 octombrie 2026
-
Cum alegi piesa de rezistenţă a camerei tale fără să regreţi decizia după trei luni
Publicat la data de 22 octombrie 2026


























