În Prahova a nins în noaptea de vineri spre sâmbătă, atât în zona de munte, cât şi în alte regiuni din judeţ, iar meteorologii anunţă noi ninsori.
Conform IJP Prahova, pe DN1A - Cheia, fulguie usor, iar carosabilul este umed. Pe DN1-Sinaia-Busteni-Azuga fulguie uşor şi carosabilul este umed.
.
Vremea va deveni rece în toată ţara, chiar deosebit de rece în estul şi sud-estul teritoriului, unde şi vântul va avea unele intensificări, se arată într-o informare a Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă .
„Valorile termice vor fi negative în cursul nopţilor şi al dimineţilor în majoritatea regiunilor. În zonele montane va ninge şi vor fi intensificări ale vântului îndeosebi pe creste, spulberând zăpada. Dacă vă deplasaţi în zone montane este necesar să vă interesaţi asupra condiţiilor de drum, să aveţi maşinile echipate corespunzător pentru zăpadă şi să manifestaţi prudenţă maximă”, este atenţionarea IGSU