În urmă cu o lună, o bătrână de 94 de ani a fost violată în propria locuinţă din Tătaru de un individ necunoscut. Astăzi, poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova au efectuat două percheziţii domiciliare, în comuna Tătaru şi în comuna Sângeru, la domiciliul celui bănuit de comiterea acestei fapte. Este vorba despre un tânăr de 19 ani despre care am aflat că nu o cunoştea pe bătrână înainte să-i intre în casă. De altfel, acesta este dintr-un sat vecin.
Din cercetările oamenilor legii a reieşit faptul că, în noaptea de 16 spre 17 octombrie a.c., persoana bănuită ar fi întreţinut, prin constrângere, raporturi sexuale cu femeia, chiar în casa acesteia.
Bărbatul a fost dus la audieri şi urmează a se stabili cu exactitate dacă este făptaşul acestei oribile fapte. Acţiunea de aducere a beneficiat de suportul Direcţiei Operaţiuni Speciale a Poliţiei Române.
Sursa: www.prahovaeconomica.eu