Serviciul de Gospodărire Urbană vrea să îmbunătăţească dotările pe stadionul Ilie Oană. Societatea a propus primăriei, pentru aprobare şi finanţare, montarea unor instalaţii de apă potabilă în incinta stadionului ploieştean ca urmare a numeroase plângeri venite din partea spectatorilor, care s-au plâns că nu au avut de unde să bea apă, decât la grupurile sanitare ori de la comercianţii care vând apa îmbuteliată la preţuri exagerate. Spectatorii erau obligaţi să plimbe dintr-un sector în altul pentru a se răcori.
În propunere este menţionat şi textul Memoriului General al proiectului de Refacere Stadion Ilie Oană care stipulează „este obligatorie asigurarea de surse de apă în incintă“. Conform proiectului ar trebui montate câte două cişmele - tip ţâşnitori, în dreptul fiecărei tribune. Acestea ar trebui să poată fi demontate în perioada rece a anului.