Meteorologii au emis cod portocaliu de ploi abundete pentru patru judeţe din România, printre care şi Prahova.

În judeţele Prahova, Buzãu, Vrancea, Covasna şi în zona de deal şi de munte a judeţelor Dâmboviţa, Argeş, Vâlcea, Bacãu şi Braşov va ploua abundent şi se vor acumula cantitãţi de apã de 40...50 l/mp şi pe arii restrânse 60…70 l/mp. Notã: Va continua sã plouã în majoritatea regiunilor pânã sâmbãtã (30 iunie), temporar însemnat cantitativ, îndeosebi în regiunile extracarpatice şi la munte.

Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), miercuri, între orele 3.00 – 23.00, va fi cod galben de ploi torenţiale, descărcări electrice şi intensificări ale vântului în cea mai mare parte a ţării.

  ”Începând din a doua parte a nopţii de marţi spre miercuri (26/27 iunie) aria ploilor se va extinde treptat dinspre sudul teritoriului şi va cuprinde majoritatea regiunilor, iar în Oltenia, Muntenia, Dobrogea, Moldova, sudul şi estul Transilvaniei cantităţile de apă vor depăşi 20...30 l/mp şi izolat 40...50 l/mp”, anunţă ANM.