Fostul şef al Poliţiei Mizil a fost trimis în judecată, în dosarul în care era cercetat pentru favorizarea făptuitorului şi folosirea abuzivă a funcţiei în scop sexual, la aproape doi ani de cânt DIICOT a anunţat declanşarea acestei investigaţii.
Direcţia Generală Anticorupţie a anunţat trimiterea în judecată a dosarului. Fostul şef al Poliţiei Mizil este acuzat de patru acte de favorizarea făptuitorului, dar şi de folosirea abuzivă a funcţiei în scop sexual. "Inculpatul a pretins favoruri sexuale din partea unei minore. în scopul de a îndeplini un act privitor la atribuţiile sale de serviciu, respectiv de a da curs plângerii formulată de mătuşa minorei, împreună cu aceasta. în sensul recuperării unor bunuri rămase în posesia membrilor unei familii din localitatea Mizil. De asemenea, acesta a favorizat membrii unui grup infracţional prin lipsa acţiunii conferite de atribuţiile de serviciu şi nesesizarea organelor competente atunci când faptele săvârşite erau de competenţa altor organe judiciare, ajutându-i astfel pe suspecţi să scape de tragerea la răspundere penală pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat. În cauză au mai fost trimise în judecată două persoane, pentru infracţiunea de trafic de minori", se arată în comunicatul DGA.
Marius R. a fost reţinut şi apoi arestat preventiv, în noiembrie 2016. Mai multe persoane erua bănuite că au iniţiat şi constituit un grup infracţional organizat având ca scop săvârşirea infracţiunilor de trafic de minori şi trafic de persoane, constând în recrutarea, transportarea şi adăpostirea în scopul exploatării sexuale, de cele mai multe ori prin exercitarea de acte de violenţă. "S-a reţinut că inculpaţii au constrâns persoanele vătămate care erau recrutate în special de pe raza judeţelor Prahova şi Buzău să întreţină zilnic acte sexuale la stradă cu diverse persoane care tranzitau zona", se preciza într-un comunicat transmis de DIICOT la vremea respectivă.
"R. Marius a pretins favoruri sexuale din partea mai multor persoane exploatate de către membrii grupului infracţional organizat în scopul de a îndeplini un act care intra în atribuţiile sale de serviciu, respectiv acela de a da curs plângerilor formulate de către aceste persoane", se mai arăta în comunicatul DIICOT.
Instanţa nu a anunţat, încă, primul termen pentru judecarea dosarului.
Fostul şef al Poliţiei Mizil, trimis în judecată pentru favorizarea infractorului şi folosirea abuzivă a funcţiei în scop sexual
5 iulie 2018
(682 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Intervenţii ISU în minivacanţa de Rusalii
(29 mai 2018)
91 vizualizări
Prahova: Trei tineri blocaţi pe un perete muntos la peste 2.000 de metri în Bucegi
(24 iulie 2016)
446 vizualizări
Două autoturisme implicate într-un accident pe Centura de Est a Ploieştiului
(19 august 2018)
179 vizualizări
Gimnaziul şi liceul vor avea o durată de câte patru ani
(24 decembrie 2013)
107 vizualizări
Percheziţii la Ploieşti şi Berceni la suspecţi de furt şi tâlhărie
(28 septembrie 2016)
289 vizualizări
Cod portocaliu de furtuni în aproape toată ţara astăzi
(16 iunie 2020)
113 vizualizări
Cristian Ganea, primarul interimar al Ploieştiului, a vizitat şantierul Hipodromului
(18 februarie 2016)
379 vizualizări
Percheziţii în Prahova la persoane suspectate de evaziune fiscală prin înregistrarea unor achiziţii fictive de europaleţi
(15 decembrie 2016)
367 vizualizări
Percheziţii în Prahova la persoane bănuite de infracţiuni silvice
(10 septembrie 2018)
93 vizualizări
Ameninţare cu bombă la un restaurant din centrul Ploieştiului
(23 ianuarie 2022)
342 vizualizări
Liberalii ploieşteni, din nou, împotriva teraselor de vară!
(26 aprilie 2018)
623 vizualizări
Edilul Dobre pregăteşte anvelopări de blocuri "cu dedicaţie"
(5 septembrie 2016)
620 vizualizări
Premieră la Filarmonica din Ploieşti. Germanul Walter Hilgers, primul director artistic onorific din istoria instituţiei
(28 septembrie 2016)
496 vizualizări
Autorul crimei din Mihai Bravu, audiat la sediul Poliţiei Prahova
(14 februarie 2017)
496 vizualizări
APA NOVA PLOIESTI ANUNTA INTRERUPEREA ALIMENTARII CU APA POTABILA, IN DATA DE 19 IULIE 2018
(18 iulie 2018)
86 vizualizări
Primăria Ploieşti te aşteaptă să participi la “Let s do it, Ploieşti!”
(14 septembrie 2018)
179 vizualizări
Iubeşte dr. Dan Oprea Spitalul Judeţean? A refuzat funcţia de purtator de cuvânt al SJU
(31 august 2015 - Cristina IANCU)
907 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
























