Firma care a obţinut contractul de administrare a Oborului din Ploieşti va pleca.
Bazându-se pe indulgenţa factorilor de decizie din administraţia locală, socitatea comercială care se angajase să facă investiţii în Obor şi să aducă zona comercială frecventată intens de ploieşteni la final de săptămână la un standard decent nu şi-a îndeplinit până la termenul de 30 iunie 2017 prevăzut în contractul de societatea Hale şi Pieţe, decât un procent infim din obligaţii.
Potrivit Marianei Pepelea, directorul societăţii Hale şi Pieţe Ploieşti, comisia care a evaluat situaţia actuală a Oborului a ajuns la concluzia că firma investitoare n-a reuşit să facă decât 0,7% din ceea ce se angajase, aşa că demararea procedurilor de reziliere a contractului sunt iminente.
În ciuda faptului că se află în culpă, societatea ameninţă administraţia ploieşteană cu represalii în justiţie. Din câte am aflat se pare că aceştia au contactat deja o casă de avocatura pentru a susţine un proces cu societatea Hale şi Pieţe Ploieşti.
SURSA: Fapt Divers.ro
Oborul din Ploieşti revine în administrarea Hale şi Pieţe SA
11 iulie 2017
(723 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Două adolescente din Ploiesti sunt date dispărute! Sunaţi la 112 dacă le vedeţi!
(4 noiembrie 2021)
153 vizualizări
Vizita de lucru primita de autoritatile locale si judetene
(23 mai 2018)
123 vizualizări
Trei aleşi locali din Prahova, declaraţi incompatibili de către ANI
(15 februarie 2018)
266 vizualizări
O tonă de produse pirotehnice, confiscate de poliţiştii prahoveni la Câmpina VIDEO
(21 decembrie 2017)
95 vizualizări
Vânătoare ilegală în Prahova
(20 iulie 2017)
350 vizualizări
Bogdan Nica învins de Teodora Marin şi Eugen Prună? De ce a demisionat consilierul primarului Dobre?
(8 septembrie 2017 - Cristina IANCU)
1095 vizualizări
Cine sunt judecătorii care l-au condamnat la 10 ani de închisoare pe Voiculescu
(9 august 2014)
316 vizualizări
Femeie rănită în centrul Ploieştiului, de tencuiala căzută de la un bloc
(24 februarie 2020)
647 vizualizări
Şase persoane arestate în urma percheziţiilor de la Centrul Sfântul Andrei!Ce păţeau copiii în „lagărul” numit Centrul de Îngrijire Copii cu Dizabilităţi
(1 noiembrie 2018)
176 vizualizări
Guvernul Ponta avertizat extrem de dur de Uniunea Europeană!
(23 februarie 2014)
439 vizualizări
Primul tramvai intră în probe pe traseu, pe linia 101
(5 decembrie 2015)
535 vizualizări
Consilierii locali nemulţumiţi de activitatea ROSAL
(27 ianuarie 2014 - Cristina IANCU)
617 vizualizări
Află ce locuri de muncă sunt vacante în Prahova
(6 iunie 2015)
931 vizualizări
APIA informează potenţialii beneficiari cu privire la acordarea ajutorului de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură
(28 februarie 2019)
130 vizualizări
Echipajele de Pompieri din Câmpina au intervenit joi pentru lichidarea unui incendiu la o casa in comuna Telega
(28 septembrie 2018)
60 vizualizări
Un tânăr fără permis a luat maşina iubitei pentru a face drifturi prin Ploieşti. Acum are dosar penal
(27 noiembrie 2019)
53 vizualizări
Ploieşti: Începe reabilitarea străzii Cuza Vodă
(5 mai 2015)
239 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
13,5 milioane de euro pentru comunităţi de energie în Prahova. Cetăţenii pot accesa fonduri pentru panouri fotovoltaice, baterii şi pompe de căldură.
Publicat la data de 20 octombrie 2026
-
Cum alegi piesa de rezistenţă a camerei tale fără să regreţi decizia după trei luni
Publicat la data de 22 octombrie 2026






.jpg)


















