Problemele de la CSM Ploieşti devin mai grave, cu fiecare zi care trece. Sportivii neplătiţi de club din cauza nepăsării şefilor din Primăria Ploieşti au câştigat în instanţă plata salariilor restante şi au început să execute silit clubul. Aşa se face că până acum a fost plătită suma de 120.000 de lei şi mai există titluri executorii în valoare de 1.150.000 de lei.
Cu alte cuvinte orice ban intră în contul clubului nu pot fi folosiţi pentru administrarea bazelor sportive, ci ajung în conturile sportivilor neplătiţi.
Situaţia nu l-a lăsat impasibil pe viceprimarul Cristian Ganea, care consideră că trebuie găsite, rapid, soluţii pentru redresarea clubului.
Viceprimarul PSD va iniţia un proiect de hotărâre prin care să poată fi angajat un avocat care să apare în instanţă interesele clubului sportiv.
De asemenea, viceprimarul propune publicarea noilor tarife de închiriere de la Hipodrom, astfel încât să fie atraşi crescătorii de cai pentru a folosi dotările hipodromului.
Cristian Ganea consideră că trebuie luate măsuri urgent pentru ca activitatea sportivă să continue, mai ales că există deja o Lege a Sportului care permite finanţarea diverselor acţiuni.
„Este anormal să plătim de atâta timp antrenori şi profesori dar să nu avem nicio finalitate a acestor bani. Copiii şi juniorii trebuie să meargă la competiţii sportive. Activitatea sportivă înseamnă participarea la competiţii. Nu mai putem participa la concursuri pe banii părinţilor. Este anormal ca oamenii să plătească deplasări şi înscrierea în competiţii, iar CSM să se laude cu medaliile aduse. Dacă gândim la rece, medaliile sunt ale părinţilor nu ale clubului”, ne-a spus viceprimarul Ganea.
Social democratul consideră că trebuie iniţiat urgent un alt proiect de hotărâre prin care Hipodromul şi Stadionul Ilie Oană să fie desprinse de activitatea sportivă, devenind centre de profit.
„Duminică am fost la Hipodrom, iar iarba era netunsă. Totul arăta dezolant. Nu s-au putut face aceste acţiuni din cauza lipsei banilor. Pista de galop a fost tunsă pe banii angajaţilor. Este o situaţie ciudată şi nu este normal ceea ce se întâmplă”, ne-a mai declarat Cristian Ganea.
Viceprimarul doreşte să tragă un semnal de alarmă şi cere măsuri urgente pentru intrarea în normalitate a clubului sportiv.
Cristian Ganea consideră că este anormal ca primarul Adrian Dobre să îi ceară să demisioneze, ori de câte ori aduce în discuţie problemele reale ale municipalităţii. “Aşa ceva este anormal. Primarul Adrian Dobre cere demisia mea, ori de câte ori critic activitatea sa. Nu mai bine găsim soluţii împreună pentru rezolvarea problemelor? Primarul ar trebui să termine cu văicărelile. Se plânge că nu îl ajută Consiliul Local, dar ar trebui să discute cu echipa de consultanţi pe care o are. Doar a angajat atâţia oameni...Oricum consider de bun augur venirea în echipă edilului a lui Bogdan Nica, un adevărat profesionist, care a demonstrat că ştie să rezolve probleme, nu să creeze altele. În sfârşit, edilul demonstrează că a înţeles că trebuie să ai alături profesionişti foarte buni, ca să gestionezi un oraş precum Ploieştiul. Iar Bogdan Nica este un profesionist!”, a mai spus Ganea.
Problemele financiare ale CSM Ploieşti influenţează Stadionul Ilie Oană şi a Hipodromul. Există soluţii?
13 iunie 2017
(531 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Accident grav la Loloiasca. Un TIR şi două autoturisme implicate. Trafic întrerupt
(10 iulie 2017)
585 vizualizări
“Ora Pământului” va fi marcată la Ploieşti, sâmbătă – 30 martie 2019
(28 martie 2019)
130 vizualizări
Primarul Adrian Dobre şi consilierul Eugen Prună protejează un funcţionar public care îşi ia salariul fără să treacă pe la birou!
(29 iunie 2018)
1038 vizualizări
Gripa restricţionează vizitele la Maternitatea Ploieşti
(20 ianuarie 2019)
83 vizualizări
Operatorul de salubritate din Ploieşti sistează ridicarea gunoiului
(6 iunie 2017)
756 vizualizări
Sinaia Forever-prima zi a unui festival cu si despre oameni FOTO
(8 octombrie 2017)
286 vizualizări
Urşi în vizită la Peleş
(16 iunie 2014 - Răzvan BUNEA)
1877 vizualizări
Elevii prahoveni vor primi mere din această săptămână
(22 februarie 2017)
117 vizualizări
Un bărbat şi-a pierdut viaţa strivit de copaci, în Prahova
(14 mai 2021)
218 vizualizări
George Botez : Nu se face echipa de fotbal seniori la CSM Ploiesti ! Marca Petrolul ramane acolo unde este !
(30 iulie 2020 - Cristina IANCU)
490 vizualizări
Primaria Ploiesti organizeaza concursul "Cu viaţa mea apăr viaţa", destinat elevilor din colegiile si liceele municipiului.
(13 mai 2019)
52 vizualizări
Situaţia cazurilor active confirmate pozitiv în urma testării SARS-CoV-2 la data de 01.10.2020, la nivelul judeţului Prahova
(2 octombrie 2020)
163 vizualizări
Autocar în flăcări pe DN1, la Azuga! Trafic blocat!
(22 iunie 2020)
122 vizualizări
Mişu Negriţoiu nemulţumit de nivelul uriaş al birocraţiei la ASF
(21 iunie 2014)
208 vizualizări
Ploile au produs alunecări de teren în mai multe zone din Prahova
(9 decembrie 2014)
527 vizualizări
Caravana SMURD “Fii pregătit!” ajunge la Prahova
(4 mai 2017)
260 vizualizări
FOTO/ VIDEO Cisternă cu motorină răsturnată în apropiere de Ploieşti!
(11 februarie 2022)
363 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
13,5 milioane de euro pentru comunităţi de energie în Prahova. Cetăţenii pot accesa fonduri pentru panouri fotovoltaice, baterii şi pompe de căldură.
Publicat la data de 20 octombrie 2026
-
Cum alegi piesa de rezistenţă a camerei tale fără să regreţi decizia după trei luni
Publicat la data de 22 octombrie 2026


























