Orchestra Populară "Flacăra Prahovei" condusă de Marian Dovâncă deschide Stagiunea 2018-2019 cu un concert extraordinar programat să aibă loc marţi, 25 septembrie 2018, de la ora 19.00.  Îi veţi putea reîntâlni şi aplauda, cu această ocazie, pe îndrăgiţii noştri solişti vocali Adriana Deaconu, Traian Frâncu, Gelu Voicu şi Gigi Stoica.

 

Un exemplu de longevitate artistică, Orchestra “Flacăra Prahovei“ a rămas în inima publicului acompaniind importanţi solişti de folclor precum Maria Tănase, Ioana Radu, Ileana Sărăroiu, Irina Loghin, Maria Ciobanu, Angela Moldovan, Tiberiu Ceia, Benone Sinulescu, Ştefania Rareş, Maria Lătăreţu, Gheorghe Zamfir, Maria Cornescu, Romica Puceanu, Gabi Luncă, Ion Onoriu etc.

 

Generaţii de dirijori şi solişti care s-au sucedat au  încercat să-i lărgească mereu repertoriul, cultivând un gen de muzică ce vine din timpuri demult apuse. Şi în formula de astăzi, “Flacăra Prahovei” reuşeşte să păstreze frumuseţea şi originalitatea folclorului românesc, care se încarcă mereu de noi splendori.

 

Biletele, în valoare de 20 de lei (întreg), 15 lei (pensionari) şi 5 lei (elevi/studenţi), pot fi achiziţionate de la casa de bilete a Filarmonicii, Agenţia Teatrală sau, online, de aici: https://filarmonicaploiesti.ro/concert/concert-folcloric-extraordinar-deschiderea-stagiunii-orchestrei-populare-flacara-prahovei-25-septembrie-2018.