Hipodromul Ploieşti îi aşteaptă, sâmbătă, 11 mai, pe iubitorii turfului la un nou eveniment-spectacol, cu patru curse de trap şi o interesantă întrecere de galop
Reuniunea va debuta la ora 10.30, cu Premiul Darius, o cursă ce va avea la start şase cai, şi va continua, de la 11.00, cu prima întrecere listată la pariuri de partenerii CSM Ploieşti de la Casa Fortuna: Premiul Dediţel – Fortuna Silver, cu zece trăpaşi ce vor concura pentru premi totale de 2500 ron.
A treia cursă a zilei va avea loc la ora 11.30 şi va fi main-eventul reuniunii, Premiul de Mai – Fortuna Gold, o cursă semiclasică pe distanţa de 1950 de metri, având la start zece dintre cei mai buni cai de pe hipodrom. Ziua va continua, de la ora 12.00, cu o spectaculoasă cursă de galop – Premiul ARAC -, în care şase cai se vor întrece pentru a intra în posesia premiilor totale de 4500 de lei. Ultima cursă a zilei va fi Premiul Danezul, ce va debuta la ora 12.20.
Ca de obicei, pe toată durata reuniunii, cei mai mici dintre spectatori vor avea prilejul să se plimbe cu poneiul, în spaţiul special amenajat, între cele două tribune.
Biletul de intrare pentru accesul în tribună va fi în valoare de 5 ron/persoană, iar copiii cu vârsta de până la 7 ani au acces gratuit.
Patru curse de trap şi una de galop, sâmbătă, pe Hipodromul Ploieşti!
10 mai 2019
(82 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Condiţiile impuse de Primăria Ploieşti pentru adopţiile de câini
(18 septembrie 2013)
271 vizualizări
Percheziţii în Prahova la persoane bănuite de trafic de minore
(27 septembrie 2018)
93 vizualizări
Poliţiştii locali ploieşteni primesc norma de hrană
(9 martie 2015)
445 vizualizări
Percheziţii în Prahova şi în alte patru judeţe la firme şi la persoane suspectate de fapte de corupţie şi evaziune fiscală
(17 octombrie 2016)
78 vizualizări
ATENŢIE! Ceaţă densă pe autostrada A3 Bucureşti - Ploieşti!
(20 octombrie 2019)
63 vizualizări
Măsuri în cazul încercării de vot multiplu
(20 mai 2016)
70 vizualizări
Accident grav la Măgurele. Trei persoane rănite
(26 noiembrie 2018)
361 vizualizări
Marcel Păvăleanu a scăpat, din nou, de arestul la domiciliu!
(13 septembrie 2014)
243 vizualizări
Autobuze cu GPL în Ploieşti?
(6 februarie 2014)
476 vizualizări
RAR şi Poliţia Rutieră acţionează în mai multe puncte de pe DN 1
(25 octombrie 2018)
169 vizualizări
Drumuri blocate şi 2.000 de oameni fără curent electric în Prahova
(25 ianuarie 2014)
542 vizualizări
Dezinsecţie în Ploieşti, în perioada 21-29 octombrie
(22 octombrie 2019)
47 vizualizări
Bătălii istorice, uniforme de epocă şi focuri de arme, la Sinaia
(23 august 2014 - Răzvan BUNEA)
493 vizualizări
Ce spune MAE despre ploieşteanul dispărut la Istanbul
(3 septembrie 2018)
832 vizualizări
APA NOVA PLOIESTI ANUNTA INTRERUPEREA ALIMENTARII CU APA POTABILA, IN DATA DE 19 IULIE 2018
(18 iulie 2018)
92 vizualizări
Locurile de munca vacante in Prahova la data de 18 iulie 2014
(21 iulie 2014)
565 vizualizări
Ploieşteanul bolnav de malarie, în stare gravă!
(13 august 2014)
202 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
Casa mitropolitului Dosoftei adăposteşte cel mai vechi manuscris românesc datat
Publicat la data de 5 noiembrie 2026
-
Lăsatul secului pentru Postul Crăciunului. Ce trebuie să faci în această zi
Publicat la data de 11 noiembrie 2026
-
Tradiţii şi obiceiuri de Sfântul Dumitru
Publicat la data de 26 octombrie 2026
-
Culoarea aceea roz care refuză să fie banală
Publicat la data de 4 noiembrie 2026

























