
De la începutul mandatului de primar al lui Adrian Dobre a existat un personaj care a decis tot ce este bine sau rău pentru municipiul Ploieşti. Aceste este nimeni altul decât consilierul personal al edilului, Eugen Prună, cel fără de care, edilul liberal nu ia nicio decizie.
O dovedeşte şi mesajul trimis de Eugen Prună, pe grupul unul dintre grupurile de whatsapp ale RASP.
Eugen Prună decide că Rosal trebuie să ia gunoiul doar din zona şcolilor.
"Vreau şcoli fără gunoaie la deschider. In curte şi în apropiere. Este un ordin, nu o rugăminte.", a scris vesnicul Prună, acelaşi personaj care în urmă cu două luni demisiona din postul de consilier personal al liberalului Dobre, doar pentru a încasa o primă de concediu frumuşică....A fost reangajat după numai 48 de ore, că fără prune nu există bunăstare şi nici nu funcţionează administraţia locală!
Mesajul dovedeşte, daca mai era cazul, că Adrian Dobre este un simplu om de paie, iar adevaratul primar al Ploieştiului, Eugen Pruna, şterge cu el pe jos când şi cum îi convine! De ce oare? Doar Roberta Anastase ştie! Şi se explica şi de ce Andrei Volosevici, proaspăt dezertor din ALDE, este în discuţii cu PNL pentru candidatura la Primăria Ploieşti în 2020.
FOTO Eugen Prună, adevăratul primar al Ploieştiului: E un ordin, nu o rugăminte!
7 septembrie 2019
- citeşte totul despre:
- adrian dobre,
- personal,
- eugen pruna,
- consilier,
- ploiesti,
- primaria,
- curatenie
(1449 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Accident grav pe un drum forestier la Mehedinţa! Un tânăr de 26 de ani a murit!
(14 septembrie 2019)
304 vizualizări
Carne stricată, , găsită de inspectorii OPC la o pensiune şi la un magazin din Prahova
(7 iulie 2017)
350 vizualizări
Recompensă de 1 milion de euro pentru găsirea unui milionar dispărut în Prahova
(2 august 2018)
512 vizualizări
Trafic blocat pe DN 1, la Câmpina. Betonieră, răsturnată pe ambele benzi
(14 august 2018)
475 vizualizări
La Ploieşti vine iarna. Autorităţile pregătesc utilajele pentru intervenţie rapidă
(25 octombrie 2014)
130 vizualizări
A fost finalizată reabilitarea Centrului de la Tătărăi
(7 iunie 2016)
88 vizualizări
Şi totuşi cum au ajuns stâlpii în mijlocul intersecţiei? Electrica nu a cerut amplasarea acestora!
(16 iulie 2015)
717 vizualizări
Consiliul Local a aprobat contractarea unui credit de 5 milioane de euro pentru reconstrucţia Podului de Lemn
(24 iulie 2014 - Alex POLICALĂ)
203 vizualizări
Ploieştiul va avea transport public gratuit de la 31 martie
(12 martie 2014 - Alex POLICALĂ)
448 vizualizări
Bărbat în vârstă de 35 de ani, decedat într-un accident la Floreşti, în Prahova
(6 octombrie 2018)
198 vizualizări
Contractul pentru pasajul din vestul Ploieştiului va fi semnat luni
(8 noiembrie 2013 - Alex POLICALĂ)
197 vizualizări
Eşantionul de control la faţa locului aferent Campaniei 2019
(2 iulie 2019)
36 vizualizări
Premieră! Primarul Dobre a reuşit să semneze primele documente oficiale
(8 aprilie 2017)
1362 vizualizări
Program de lucru prelungit la SPLCEP Ploiesti, în perioada 25-26 mai 2019
(17 mai 2019)
92 vizualizări
Reprezentanţii Consiliului Judeţean Prahova pleacă la New York
(3 decembrie 2014)
521 vizualizări
Poliţia Locală Ploieşti va intensifica patrularea în zona liceelor
(29 octombrie 2016)
226 vizualizări
Programul de lucru cu publicul al SPLCEP Ploiesti, in perioada 23-24 noiembrie 2019
(15 noiembrie 2019)
59 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
Casa mitropolitului Dosoftei adăposteşte cel mai vechi manuscris românesc datat
Publicat la data de 5 noiembrie 2026
-
Lăsatul secului pentru Postul Crăciunului. Ce trebuie să faci în această zi
Publicat la data de 11 noiembrie 2026
-
Culoarea aceea roz care refuză să fie banală
Publicat la data de 4 noiembrie 2026























