O propunere legislativă iniţiată de mai mulţi deputaţi prevede ca viceprimar de localităţi să fie ales cel care a obţinut al doilea scor electoral la alegerile pentru funcţia de primar, a declarat, pentru Mediafax, preşedintele PC Suceava, deputatul Cezar Cioată.

Cioată  a arătat că în condiţiile în care se realizează un singur tur de scrutin pentru alegerea primarului ar fi bine ca pentru o bună reprezentare în Executivul local, viceprimarul să fie cel care a obţinut al doilea loc în alegerile pentru funcţia de primar.

"Dacă doi oameni au susţinerea cea mai mare în comunitate e bine să fie amândoi în conducerea Primăriei", a spus Cioată.

El a menţionat că această propunere legislativă a fost depusă la Consiliul Legislativ în vederea obţinerea avizului. În prezent, viceprimarii se desemnează indirect prin alegerea lor din rândul consilierilor locali.

Comisia parlamentară de elaborare a Codului electoral a finalizat, joi, proiectul de lege privind alegerile locale, stabilind, între altele, că preşedinţii consiilor judeţene vor fi aleşi indirect prin vot secret al consilierilor judeţeni, cu majoritate simplă.

Membrii comisiei au adoptat în principiu acest proiect de lege, care modifică trei legi, şi anume legea alegerilor locale, administraţiei locale şi statutul aleşilor locali, urmând ca luni să fie trimis spre dezbaterea Senatului, iar, apoi, la Camera Deputaţilor.

Proiectul prevede ca preşedinţii consiliilor judeţene, dar şi vicepreşedinţii şi viceprimarii să fie aleşi în mod indirect, prin vot secret de consiliul judeţean, cu majoritate simplă. Aceştia pot fi demişi, însă, la iniţiativa a cel puţin o treime din numărul consilierilor judeţeni, cu majoritate calificată, adică voturile a două treimi din numărul total, şi motivat.