Echipaje de jandarmi patrulează, începând de vineri şi până luni, pe străzile din staţiunea prahoveană Cheia, după ce, în ultimele două zile, în localitate şi-a făcut apariţia o ursoaică cu doi pui, care a ucis animale în curţile localnicilor. Măsura a fost luată în condiţiile în care staţiunea este plină de turişti, scrie News.ro
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Prahova, ursoaica a coborât prima dată în localitatea Cheia miercuri seară, când a intrat în curţile localnicilor şi a ucis mai multe animale. Ea a revenit în localitate şi joi seară, fapt care le-a determinat pe autorităţi să ia măsuri.
Astfel, în condiţiile în care staţiunea este plină de turişti, între care multe familii cu copii, patrule de jandarmi se află pe străzile din localitate, pregătiţi să intervină.
Jandarmii vor rămâne în Cheia până luni, când se termină vacanţa de Rusalii.
Patrule de jandarmi în staţiunea Cheia după ce o ursoaică şi-a făcut apariţia în localitate
3 iunie 2017
(287 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Trafic în creştere pe DN1 Ploieşti - Braşov
(2 ianuarie 2017)
319 vizualizări
SGU face curăţenie la şcolile ploieştene
(9 septembrie 2013 - Alex POLICALĂ)
134 vizualizări
Arestări la creşele din Ploieşti! Şefa creşelor şi patru angajate, reţinute şi acuzate de delapidare şi mită
(7 decembrie 2021)
3208 vizualizări
Ploieştenii chemaţi la un miting de solidaritate cu sportivii CSM
(23 noiembrie 2016)
627 vizualizări
Motociclist mort într-un accident la Păuleşti!
(31 mai 2020)
2253 vizualizări
Salvatorii donează pentru viaţă!
(25 februarie 2019)
58 vizualizări
Coronavirusul a mai ucis un prahovean! Al 7 lea deces!
(16 iunie 2020)
184 vizualizări
Unul dintre inelele furate de un român dintr-un magazin de lux din Paris, restituit proprietarului
(27 ianuarie 2017)
386 vizualizări
Hipodromul din Ploieşti este gata! VIDEO
(3 iunie 2016)
851 vizualizări
Trafic restricţionat pe DN72, în apropiere de Ploieşti, din cauza unui accident rutier
(26 august 2019)
188 vizualizări
Trecerea Salinei Slănic la CJ Prahova, discutată de Ministerul Economiei
(9 septembrie 2017)
660 vizualizări
Ce se întâmplă cu noul Spital de Pediatrie din Ploieşti
(30 martie 2015)
768 vizualizări
Profesorul găsit împuşcat în Breaza fusese reclamat de o elevă care susţine că a avut relaţii intime cu el
(19 septembrie 2017)
579 vizualizări
Rezultate Bacalaureat 2014
(6 iulie 2014)
347 vizualizări
Incendiu violent în Parcul Bucov. O terasă s-a făcut scrum
(13 iunie 2021)
296 vizualizări
Şofer încarcerat după impactul dintre o autocisternă şi un TIR, la Cheia, în Prahova
(14 mai 2021)
102 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole


























