Serviciul de Gospodărire Urbană Ploieşti a început amenajarea unei noi parcări pe strada Gheorghe Doja.
Spaţiul de aproape 400 de metri pătraţi în care se amenajează este la intersecţia străzii Gheorghe Doja cu strada Vasile Alecsandri şi va cuprinde 13 locuri de parcare cu plată.
Costul amenajării se ridică la suma de 44.000 de lei, fără TVA.
„Vom avea un culoar verde, iar parcarea va avea pavele înierbate. De asemenea mai avem un spaţiu lângă sediul BCR unde vom amenaja un spaţiu de odihnă cu bănci şi copaci“, a explicat Donald Constantin, directorul SGU Ploieşti.