Primarul Adrian Dobre nu ştie din ce fonduri a fost realizată una dintre cele mai importante investiţii din domeniul cultural realizată în Ploieşti.
Într-o postare pe contul oficial de Facebook, edilul Ploieştiului vorbeşte despre noul sediul al Teatrului de copii Ciufulici, omiţând unul dintre cei mai importanţi sponsori ai lucrărilor.
La un an de la preluarea mandatului, Adrian Dobre nu a aflat, încă, despre donaţia de 380.000 de dolari făcută de Fundaţia Timken pentru noul sediu în care să se poată desfăşura spectacolele pentru copii.
"Teatrul de copii "Ciufulici" se mută, după 40 de ani, în spaţiul fostului Teatru de Estradă din Bulevardul Independenţei, langă sediul Finanţelor Publice. Lucrările au fost finanţate de către Primăria Municipiului Ploieşti, astăzi având loc recepţia la terminarea lucrărilor. Vă aştept pe toţi cu drag la primele spectacole pentru a ne bucura împreună de atmosfera unică a unei săli de teatru pe măsura aşteptărilor ploieştenilor.
Primarul dumneavoastră, Adrian Dobre.", a scris edilul liberal al Ploieştiului.
Poate că ar fi bine ca postările publice ale primarului Dobre să fie supravegheate de consilierii personali. Nu de alta, dar Fundaţia Timken nu este la prima sponsorizare substanţială a unei investiţii importante din Ploieşti şi poate că ar merita mulţumiri din partea edilului pentru gest!