În weekend-ul 9-10 iulie, Parcul Memorial “Constantin Stere” Ploieşti (zona fostei plaje de la Bucov) va găzdui cea de-a V-a ediţie a Cupei “Păzitorii Porţii Vinului”. Evenimentul se adresează, deopotrivă, crescătorilor de câini de rasă, dar şi iubitorilor de animale, care sunt dornici să admire cele mai frumoase exemplare canine, venite din peste zece ţări, printre care amintim Rusia, Franţa, Polonia, Bulgaria, Ucraina, Italia, România, state cu tradiţie în organizarea unor astfel de expoziţii.

            În cadrul dublei expoziţii CACIB vor fi admirate şi jurizate, totodată, 150 de rase reprezentând cele zece grupe ale Federaţiei Chinologice Internaţionale. Corpul de arbitri este unul internaţional (România, Austria, Polonia) şi reprezentat de crescători şi specialişti în domeniul jurizării canine. Fiecare membru are în spate experienţa mai multor expoziţii de profil mondiale şi europene. Aceştia vor avea de punctat de la clasele baby (3-6 luni) până la cele de campioni.

            Pe lângă concursul propriu-zis, vor avea loc demonstraţii de dresaj canin şi agility.

            Şi pentru că este binecunoscută relaţia dintre copii şi câini, şi la această ediţie vor fi organizate ateliere de creaţie, constând în desenarea sau compunerea unei poveşti/poezii unde cel mai bun prieten al omului să fie subiectul principal. Micuţii care vor fi prezenţi la aceste activităţi vor fi recompensaţi cu premii-surpriză.

            Organizatorii Cupei “Păzitorii Porţii Vinului” 2016 sunt: Asociaţia Chinologică “Semper Fidelis” Prahova, Primăria Ploieşti, Parcul Memorial “Constantin Stere”, în parteneriat cu Royal Canin şi FotoClub Ploieşti.