Primarul Adrian Dobre refuză să vină cu un plan concret în ceea ce priveşte deratizarea, dezinsecţia şi dezinfecţia oraşului. Consilierii locali PSD şi ALDE îi cer edilului să îşi exercite atribuţiile de primar şi să rezolve urgent această problemă a oraşului, mai ales că sute de persoane au ajuns deja la spital muşcaţi de căpuşe.
Cea de a două şedinţă, de joi, a Comunitetului pentru Situaţii de Urgenţă s-a întrunit degeaba, cei prezenţi nereuşind să ia o decizie concretă
Cât despre starea de alertă despre care vorbea zilele trecute primarul Ploieştiului, nici nu poate fi vorba.
Atât timp cât a fost redactat şi supus aprobării un document care nu este altceva decât un plan cadru copy-paste după un alt asemenea document elaborat la nivel naţional, nu poate fi vorba despre punerea sa în aplicare la Ploieşti.
Planul cu pricina nu era decât un soi de compunere, fără date concrete, fără perioade de intervenţie, fără etape de implementare şi mai ales fără procedura de atribuire a acestui serviciu de utilitate publică, astfel încât documentul expus în şedinţa de joi s-a lovit de un vot majoritar negativ.
Au fost 10 voturi pentru, 1 vot împotrivă şi 13 abţineri, iar şedinţa CLSU s-a dovedit a fi, din nou, inutilă.
Cristian Ganea şi George Pană, cei doi viceprimari ai Ploieştiului sunt de părere că primarul Adrian Dobre ar trebui să-şi ia în serios funcţia pe care o ocupă şi să nu mai arunce problema deratizării spre politică, fiind vorba despre sănătatea ploieştenilor
Primarul Dobre lasă Ploieştiul pradă căpuşelor şi puricilor!
11 mai 2018
- citeşte totul despre:
- adrian dobre,
- primar,
- purici,
- capuse,
- ploiesti
(744 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Se caută soluţii pentru fluidizarea traficului la ieşirea din Ploieşti în zona de Vest
(1 martie 2016)
538 vizualizări
Municipalitatea demarează acţiunea de „plombare” a străzilor din Ploieşti
(17 aprilie 2015)
365 vizualizări
Tânăr bătut şi ameninţat cu sabia, după un accident în Ploieşti
(18 aprilie 2022)
245 vizualizări
DN1 se inchide în zona Movila Vulpii! Care sunt rutele ocolitoare!
(20 noiembrie 2025)
130 vizualizări
Stadionul Ilie Oana în pericol să rămână fără energie electrică !
(1 august 2019)
503 vizualizări
Concert simfonic inedit la Filarmonica Paul Constantinescu din Ploieşti
(16 ianuarie 2017)
319 vizualizări
Şi Ploieştiul participă la "Ora Pământului" 2016
(18 martie 2016)
665 vizualizări
Programul TCE PLoiesti pentru ziua de 24 ianuarie 2019
(23 ianuarie 2019)
89 vizualizări
Cresc taxele si impozitele locale la Ploiesti !
(30 martie 2021)
715 vizualizări
George Botez: "Măi, Adrian, rezolvă termia, dar nu mări preţul la gigacalorie"
(30 martie 2019)
223 vizualizări
Focarul de la Spitalul Judeţean Ploieşti se extinde! 7 persoane infectate!
(6 iulie 2020)
1969 vizualizări
FOTO/VIDEO Patriarhul Daniel la Mănăstirea Turnu din Prahova. Peste 6000 de persoane prezente
(12 mai 2019)
1016 vizualizări
Intervenţie pentru recuperarea unei turiste care a căzut într-o prăpastie, în Masivul Bucegi
(9 septembrie 2017)
525 vizualizări
VIDEO Egipteanul care a atacat o casă de schimb valutar din Ploieşti a fost arestat pentru 30 de zile
(5 ianuarie 2021)
167 vizualizări
Încep lucrările la drumul dintre Valea Doftanei şi Săcele?
(30 decembrie 2014 - Cristina IANCU)
785 vizualizări
Guvernul a împărţit 100 de microbuze şcolare, iar cinci au ajuns deja în Prahova
(23 iulie 2014 - Alex POLICALĂ)
285 vizualizări
Tarife noi pentru transportul public în Ploieşti, începând cu 1 ianuarie
(13 decembrie 2016)
381 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
13,5 milioane de euro pentru comunităţi de energie în Prahova. Cetăţenii pot accesa fonduri pentru panouri fotovoltaice, baterii şi pompe de căldură.
Publicat la data de 20 octombrie 2026
-
Cum alegi piesa de rezistenţă a camerei tale fără să regreţi decizia după trei luni
Publicat la data de 22 octombrie 2026

























