Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Raed Arafat s-a aflat în vizită oficială la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti. Acesta s-a arătat preocupat de operaţionalizarea celor două ambulanţe de tip C1, de terapie intensivă. Acestea au intrat în dotarea spitalului anul trecut însă nu au fost folosite din cauza lipsei de personal. În urma discuţiilor cu direcţia spitalului s-a ajuns la înţelegerea ca personalul de pe cele două ambulanţe să fie asigurat de medicii de la UPU şi de personal ISU. Echipajul medical de pe aceste ambulanţe va fi asigurat de patru persoane, medici de la Unitatea de Primiri Urgenţe şi lucrători ISU. Dintre aceştia, un medic de urgenţă sau un medic de anestezie terapie intensivă.
Pe lângă dotările standard ale unei ambulanţe, acestea sunt prevăzute şi cu alte tipuri de aparatură medicală: aparatură pentru resuscitare – respiraţie; aparatură monitorizare-defibrilare-evaluare. Valoarea unei astfel de ambulanţe este de peste 100.000 de euro, fiind achiziţionate de către Ministerul Sănătăţii.
Operaţionalizarea ambulanţei de tip C în Judeţul Prahova este foarte importantă, pentru că înseamnă creşterea capacităţii de intervenţie cu încă două echipaje de cel mai înalt nivel de competenţă, în situaţii de urgenţă complexe. Acest lucru a fost realizat cu sprijinul autorităţilor judeţene, al ISU Prahova dar şi al Ministerului Sănătăţii. Acestea vor putea interveni în cazurile de urgenţă maximă, inclusiv la accidente şi incendii. Dispeceratul comun ISU-SAJ va realiza o triere a urgenţelor, cazurile urmând să fie repartizate atât Serviciului de Ambulanţă Prahova, dar şi celor două ambulanţe gestionate de Spitalul Judeţean.