Până la această dată, de la începutul epidemiei, la nivelul judeţului Prahova, au fost confirmate ca infectate cu virusul SARS-CoV-2 un număr de 1873 de persoane. Dintre acestea, 229 au fost declarate vindecate şi externate, iar 79 au decedat.
Conform informaţiilor furnizate de Direcţia de Sănătate Publică Prahova, ultimele decese asociate COVID-19 au fost înregistrate în rândul a patru persoane (două de sex feminin, cu vârstele de 73 şi 79 de ani, şi două de sex masculin, cu vârstele de 42 şi 45 de ani). Toate prezentau comorbidităţi.
Potrivit ultimelor raportări, în spitalele din judeţ, unde sunt trataţi bolnavi COVID-19, în secţiile de Terapie Intensivă, sunt internaţi 27 de pacienţi, dintre care 16 sunt ventilaţi.
Echipaje mixte din cadrul Ministerului Afacerilor de Interne au continuat acţiunile privind ordinea şi siguranţa publică şi alte misiuni impuse de contextul actual.
Au fost efectuate verificări la 494 de persoane dintre cele care aveau recomandare de izolare la domiciliu. Au fost legitimate alte 172 de persoane, 74 auto au fost oprite în trafic în vederea controalelor specifice contextului şi 29 de societăţi comerciale au fost, de asemenea, verificate.
În urma acestor demersuri, au fost aplicate 61 de sancţiuni (zece în baza Legii 61/1991 în context Covid-19, 30 pentru nerespectarea măsurilor de asigurare a rezilientei comunităţilor prevăzute în Legea 55/2020, iar 21 pentru nerespectarea măsurile de dimunare a impactului riscurilor prevăzute tot în Legea 55/2020).
Valoarea totală a amenzilor a fost de 3900 lei.
Documentele oficiale emise la nivel naţional în contextul pandemiei de COVID-19 pot fi consultate pe portalul stirioficiale.ro, în secţiunea ”Hotărâri şi legislaţie”. Amintim că o altă pagină web, ce cuprinde informaţii de interes în materia prevenirii răspândirii noului coronavirus, este www.cnscbt.ro. (Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică).
Cetăţenii sunt sfătuiţi să se informeze doar din surse oficiale, dar şi să apeleze pentru recomandări sau alte informaţii la TELVERDE - 0800.800.358.
Instituţia Prefectului – Judeţul Prahova
30 iulie 2020