Consilierul social democrat George Botez este iniţiatorul unui memoriu adresat Ministerului Finanţelor, memoriu în case se solicită anularea unui abuz din nou Cod Fiscal. Astfel, actul normativ prevede obligaţia constribuabililor care au în locuinţa personală şi sediul unui PFA sau al altei firme de a face, pe cheltuiala proprie, o evaluare a locuinţei cu un evaluator autorizat ANEVAR. Preţul unei astfel de evaluări este în jurul sumei de 100 de euro, fapt care a dus la nemulţumiri în rândul cetăţenilor.
"Este inuman să obligi cetăţenii să facă această evaluare, mai ales că ea poate fi făcută de reprezentanţii organului fiscal pe baza unor condiţii clare. Voi solicita Consiliului Local Ploieşti iniţierea unui Memoriu-Protest care să fie înaintat tuturor factorilor de decizie astfel încât această situaţie să fie anulată. Pur şi simplu se bagă mâna în buzunarul cetăţeanului fără nicio jenă", ne-a declarat George Botez, liderul consilierilor PSD din CL Ploieşti.
Conform acestuia iniţiativa este aprobată de toţi colegii săi din PSD şi cel mai probabil va fi acceptată şi de ceilalţi consilieri locali.
"Acest demers crează avantaje unei categorii restrânse de experţi, ceea ce duce la o creştere a preţului. Nu este nevoie de un expert cu certificare ANEVAR pentru o simplă evaluare a unui apartament. Se eliberează astfel un document care nu foloseşte nimănui", ne-a mai declarat Botez.