O veste excelentă pentru ploieşteni! După 5 zile în care a ţinut Ploieştiul pe jar, criza Spitalului de Pediatrie Ploieşti a luat sfârşit! Incepând de azi, spitalul funcţionează, din nou, la parametrii normali, asigurând continuitatea gărzilor la compartimentul ATI.
Vă reamintim că luni, 7 septembrie, Direcţia de Sănătate Publică Prahova a anunţat Consiliul Local Ploieşti că suspendă activitatea compartimentului ATI din cadrul Spitalului de Pediatrie Ploieşti din cauza numărului insuficient de medici anestizişti angajaţi in cadrul unităţii sanitare. In această conjunctură, administraţia locală a avut o intervenţie promptă. Chiar în aceeaşi zi, viceprimarul social-democrat Iolanda Băzăvan, rămasă singură la conducerea primăriei (viceprimarul cu atribuţii de primar Iulian Teodorescu şi viceprimarul Raul Petrescu fiind in concediu) a constituit o celulă de criză, invitând la discuţii consilierii locali municipali, DSP Prahova şi prefectul judetului. Discuţiile purtate în mai multe rânduri au fost extrem de tensionate şi nu au rămas fără rezultat, cu atât mai mult cu cât consilierii locali, atât cei din arcul puterii cât şi cei din opozitie, au acuzat la unison DSP Prahova de abuz şi tratament discriminatoriu al Spitalului de Pediatrie din Ploieşti fata de alte unitati sanitare din judet.
După câteva deplasari la Ministerul Sănătătii ale managerului spitalului, Catalin Visean si ale viceprimarului Iolanda Băzăvan, situatia s-a remediat, fiind găsiţi colaboratori externi pentru a suplini deficitul de personal din cadrul spitalului.
In aceste condiţii, DSP Prahova a ridicat duminică suspendarea funcţionarii compartimentului ATI a spitalului, astfel incât, la această oră, spitalul functioneaza normal.