Volosevici o acuză pe viceprimarita USR că tegiverseaza realizarea caietului de sarcini pentru salubritate !
Ultimele evenimente din Ploieşti legate de salubrizarea oraşului au scos la iveală tensiunile existente la nivelul înfrăţirii dintre PNL şi USR în conducerea executivului .
Planul primarului Volosevici de a rezilia contractul cu ROSAL pentru activitatea de salubrizare căi publice şi de a porni imediat o licitaţie pentru selectarea unui nou operator este zadarnicit de inactivitatea viceprimarului USR, Magdalena Trofin.
Volosevici a informat vineri consiliul local că prin dispoziţia sa dată în ...... februarie 2021, viceprimarul Trofin a fost împuternicită să elaboreze în regim de urgenţa caietul de sarcini pentru o noua licitaţie, lucrare care, în opinia primarului, trebuia să fie gata la acest moment. Pentru a fi convingător, Volosevici a prezentat o copie a dispoziţiei de împuternicire pentru a convinge consilierii locali ( şi presa, bineînţeles ) că el şi-a făcut partea lui de treabă prin delegarea atribuţiilor catre viceprimar.
Vădit vexată de susţinerile primarului, Trofin a reacţionat dur, întorcând acuzele şi dând toată vina nerealizării documentelor pe procedura de numire a unei comisii care să o ajute, argumentând că ar fi avut loc o …… întălnire cu comisia.
Cert este că activitatea viceprimarului USR privind elaborarea unui caiet de sarcini s-a limitat în trei luni la o întălnire cu factorii de specialitate din primărie. Între timp, contractul cu ROSAL a fost reziliat, în termen de 30 de zile rezilierea intră în vigoare şi Ploiestiul va avea un vid de operator pe zona de curăţenie, cu consecinţe grave asupra curăţeniei, sănătăţii şi siguranţei cetăţeanului.
Dacă la asta mai punem la socoteală şi criza pubelelor şi a platformelor de gunoi de la blocuri, se prefigurează o vară fierbinte şi urât mirositoare în Ploieşti.
Asta dacă, nu cumva, viceprimarul USR lasă la o parte discursurile politice şi se apucă de treaba pentru finalizarea documentaţiei necesare ploiestenilor.