Curtea de Apel Ploieşti a admis contestaţia procurorilor DNA la măsura arestului la domiciliu, în cazul directorului general al Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice, Daniel Petre.

Astfel, Daniel Cristian Petre a fost arestat preventiv, după ce DNA l-a reţinut sub acuzaţia de luare de mită.

Şeful Direcţiei Regionale de Finanţe Publice Ploieşti fusese reţinut în 4 februarie de către procurorii DNA pentru mai multe infracţiuni de luare de mită şi prezentat Tribunalului Prahova cu propunerea de arestare preventivă. Totuşi, magistraţii instanţei de fond au dispus arestul la domiciliu.

Procurorii au contestat decizia, iar Curtea de Apel Ploieşti a admis, marţi seară, acţiunea, astfel că Daniel Cristian Petre a fost arestat preventiv.

Faptele de care este acuzat Daniel Cristian Petre ar fi fost săvârşite în perioada în care acesta era director executiv adjunct la Direcţia Economică din cadrul Consiliului Judeţean Prahova, având atribuţii delegate de administrator public şi ulterior director executiv la Direcţia Generală a Finanţelor Publice Prahova.