De-a lungul timpului, s-a ţesut o serie de legende în jurul acestor stânci, care unesc realitatea cu supranaturalul. Unele spun că n-ar fi naturale, ci modelate cu măiestrie şi mult har de mâna omului, alţii că „pietrele“ din vârf de munte emană energii pozitive nemaiîntâlnite, care au apărat ţara de duşmani, încă din cele mai vechi timpuri, iar altele spun că sunt urme ale unei civilizaţii extraterestre. 

Ne se ştie încă adevărul, dar formarea stâncilor este una interesantă şi, de aceea, fac parte din minunile naturale ale României.

Se spune că „Atlasul“ din mitologia greacă n-ar fi altul decât vârful Omu din Bucegi, că Prometeu a fost înlănţuit de o stâncă de pe acelaşi vârf, că Babele ar fi nişte altare ciclopice ale vechii populaţii pelasge sau că Sfinxul Bucegilor ar fi fost modelat de daci. De altfel, asemănarea izbitoare a Sfinxului cu un cap de dac acoperit cu o cuşmă a îndemnat perpetuarea miturilor. 

În ciuda acestor teorii, vin cercetătorii geologi, care spun că ele nu semnifică nimic şi că deja au reuşit să dezlege „misterul“ Sfinxului: „Pentru noi, geologii, atât Sfinxul, cât şi Babele reprezintă o modelare simplă care prin formă doar dau senzaţia că se apropie de ceva mistic sau artistic, care ne duce cu gândul la sculptură. Pentru geologie nu au o mare importanţă. Geologic nu au secrete. Mai profan spus, este un sandvici de straturi de roci cu diferenţiere a durităţii, şi prin fenomenul de abraziune au luat aceste forme. Dar o mare importanţă o au pentru geoturism, şi-aici sunt de acord cu conceptul de minune naturală a României, foarte spectaculoasă de altfel, motiv pentru care a pus probleme şi istoricilor care au încercat să arate că sunt modelate prin intervenţie umană“, precizează Dan Grigore, cercetător la Muzeul Naţional de Geologie din Bucureşti.

Fenomenele meteorologice şi-au spus cuvântul, iar principalii factori care au dus la formarea lor au fost ploaia, vântul, îngheţul şi dezgheţul. Dacă ne referim la domnul de piatră, Sfinxul, trebuie să avem în vedere şi alternanţa rocilor, a gresiilor şi a calcarelor de pe platou. Nu numai natura a fost de vină pentru aceste minunăţii. Importantă a fost şi intervenţia omului, în ceea ce priveşte finisarea acestor forme mai mult sau mai puţin regulate. Până în prezent, nu există nicio dovadă ştiinţifică, care să explice exact fenomenul de formare al doamnelor şi domnului de piatră.
Pentru a putea ajunge la Babele, ai două variante: ori cu telecabina, ori faci o plimbare de la Buşteni, pe Valea Jepilor sau pe creasta Bucegilor, de la Cabana Piatra Arsă. Durata traseului este de aproximativ 5 ore. Traseul Buşteni–cantonul Jepi este recomandat de parcurs doar vara.

Nu foarte multă lume se încumetă să facă acest traseu pe jos, mai ales dacă nu au antrenamentul necesar. Pentru aceştia există o altă modalitate, care este mult mai comodă. Ei pot ajunge la Sfinxul şi Babele Bucegilor cu telecabina. Aceasta leagă oraşul Buşteni de Cabana Babele, din 11 august 1978, data la care a fost dată în folosinţă. Traseul telecabinei, care urmăreşte Valea Jepilor, are o lungime de 4.350 de metri.

Capacitatea ei este de 25 de persoane, iar durata traseului este de aproximativ 15 minute. Punctul de sosire este în imediata apropiere a Cabanei Babele, la o altitudine de 2.180 de metri. Biletul unui singur drum cu telecabina, pentru un adult, este de 23 de lei, în timp ce copiii sub 12 ani plătesc jumătate din sumă.

În 1982 s-a deschis şi traseul telecabinei ce leagă Cabana Babele de Peştera Ialomiţei, un alt punct de atracţie al zonei. 

Cel care a creat reţeaua de telecabine, telescaune şi teleferice în România a fost inginerul braşovean Petre Popa, care în 1965 a înfiinţat în cadrul Institutului Proiect Braşov un birou de proiectare teleferice.