Autorităţile de la Atena au anunţat lista celor 19 ţări care vor putea trimite turişti în Grecia din 15 iunie.

 

Pe listă figurează şi România, Cipru, Israel, China, Japonia, Australia, Bulgaria, Serbia, Polonia, Ungaria şi Cehia, informează site-ul greekcitytimes.com, citat de Agerpres.

 

Miercuri, ministrul elen al Turismului, Harry Theoharis, a prezentat planul "Repornirea turismului", în care se precizează că din 15 iunie Grecia va permite intrarea turiştilor, iniţial din ţările alese "pe criterii epidemiologice".

 

Mai mult, Theoharis a declarat că turiştii care vin în Grecia nu trebuie să se testeze pentru coronavirus înainte de a călători şi nici nu vor fi în carantină după sosire.

 

Grecia a întocmit o listă de 19 ţări (unde datele epidemiologice sunt "bune") care vor putea trimite turişti în Grecia din 15 iunie.

 

Peste 500 de plaje din Grecia au fost redeschise sâmbătă, în condiţiile în care ţara încearcă să găsească un echilibru între asigurarea măsurilor de protecţie faţă de pandemia de COVID-19 şi revitalizarea sectorului turistic.

 

Autorităţile au impus respectarea măsurilor de distanţare fizică pe plajă, noile norme precizând şi distanţa minimă dintre umbrele. Pe o suprafaţă de 1.000 de metri pătraţi va fi permis accesul al cel mult 40 de persoane, iar între tijele umbrelelor trebuie să fie cel puţin patru metri.

 

Touroperatorii se aşteaptă la o scădere drastică a numărului de vizitatori

 

Touroperatorii greci au anunţat, pe de altă parte, că se aşteaptă la o scădere de 70% a sosirilor în acest an, din cauza pandemiei.

 

Turismul este un motor-cheie al economiei Greciei, în condiţiile în care este responsabil pentru un sfert din Produsul Intern Brut.

 

"Sosirile de turişti vor fi mai mici cu cel puţin 70%" a declarat presedintele Federaţiei hotelierilor din Grecia, Grigoris Tassios, pentru postul de televiziune Skai TV, adăugând că în acest an sunt aşteptaţi maximum nouă milioane de vizitatori.

 

Irini Toliou, preşedintele Asociaţiei organizatorilor de congrese din Grecia, a confirmat această estimare. "Ne-a rămas doar perioada cuprinsă între iulie şi septembrie pentru a munci, cu condiţia ca virusului să nu revină în septembrie", a spus Irini Toliou pentru postul public de televiziune TV ERT.

 

Conform cifrelor publicate de Banca Centrală a Greciei, în 2019 ţara a găzduit peste 34 milioane de vizitatori, ceea ce a generat o cifră de afaceri de peste 18 miliarde de euro.

 

Restaurantele şi barurile din Grecia sunt programate să se redeschidă începând de luni, în timp site-urile arheologice în aer liber vor fi redeschise încă de săptămâna aceasta. Muzeele îşi vor redeschide porţile din 15 iunie.

 

Grecia a reacţionat rapid la pandemia de COVID-19, înregistrând până miercuri un număr de 166 de morţi, potrivit cifrelor oficiale publicate miercuri. O carantină generală a fost impusă în Grecia la data de 23 martie pentru a stopa răspândirea virusului, ceea ce a dus la oprirea unei mari părţi din economia Greciei.

 

Autorităţile de la Atena estimează că în acest an PIB-ul va scădea cu 5-10%, urmând ca 2021 să marcheze o relansare economică.

 

 

 

 

Sursa: www.incont.stirileprotv.ro