Palatul Bragadiru – se află în Bucureşti, în sectorul 5, pe Calea Rahovei, la numerele 147-159. A fost construit în perioada 1894-1895 de către omul de afaceri Dumitru Marinescu Bragadiru, cunoscut la începutul secolului XX ca fiind cel mai mare producător de bere din România.
Viaţa lui Dumitru Marinescu pare desprinsă dintr-un film de Hollywood. S-a născut în anul 1842, într-o familie săracă şi cu mulţi copii. A început să lucreze ca ucenic la o vârstă fragedă (căra apă cu cobiliţa din Damboviţa ) în cofetăria şi racheria negustorului Iancu Ştefănescu şi pentru că se dovedeşte a fi harnic şi cinstit, în scurtă vreme devine omul de încredere al patronului care îl ia asociat. Iar în 1866, Iancu Ştefănescu îi lasă lui întreaga afacere. Dovedindu-se priceput în comerţ, Dumitru Marinescu îşi lărgeşte afacerea şi ia în arendă mai multe fabrici de spirt. În 1877, Războiul de Independenţă îl găseşte vânzând rachiu soldaţilor şi spirt spitalelor pentru răniţi. Cu capitalul strâns, cumpără un teren în comuna Bragadiru (de unde îşi ia şi numele) şi construieste o fabrică de alcool, o primărie, o şcoala şi o biserică. Apoi cumpară un teren de 10 hectare, cuprins astăzi între Calea Rahovei şi bulevardul George Coşbuc, unde în 1895, ridică o fabrică de bere. În 1901, fabrica de bere Bragadiru beneficia de dotări de ultimă oră şi producea aproximativ trei milioane de litri de bere, depăşindu-le pe celelalte două fabrici concurente ale nemţilor Luther si Oppler care produceau mai puţin de două milioane de litri.
Pe domeniul fabricii, Bragadiru construieşte locuinţe pentru muncitori, magazine, o bancă, propria reşedinţă dar şi Colosseumul – sau ceea ce numim astăzi Palatul Bragadiru. Constructia “Colosului” a fost realizată dupa planurile arhitectului austriac Anton Shuckerl şi a fost concepută ca loc de recreere pentru muncitori, respectând astfel tradiţia fabricilor de bere din acea vreme de a avea şi un astfel de local în vecinătatea lor. Construită în stil eclectic, clădirea îmbina arhitectura mai multor construcţii renumite ale timpului: Posta Română, Casa de Economii şi Consemnaţiuni (CEC-ul), clădirea Curţii Supreme de Justiţie, Camera de Comerţ. În interior, cuprindea o spectaculoasă sală de bal care putea funcţiona şi ca sală de teatru sau de concerte, o bibliotecă, o popicărie, numeroase camere şi birouri, magazine. Clădirea este emblematică pentru arhitectura armonică a anilor 1900 reflectată în compoziţia faţadei şi bogăţia decoraţiunilor interioare.
Bragadiru a murit in 1915, în urma unei crize cardiace. Moştenirea i-a revenit lui Dumitru, fiul cel mare, care s-a ocupat de afacere în continuare şi a ţinut familia unită până la cel de-al doilea război mondial. La 11 iunie 1948 regimul comunist a trecut în proprietatea statului întregul domeniu Bragadiru, naţionalizând Fabrica de Bere care a fost redenumită Fabrica de Bere Rahova, după numele cartierului în care se afla. Numele lui Dumitru Marinescu Bragadiru de pe frontonul fabricii de bere a fost spart cu lovituri de ciocan iar imobilul Colosseum a fost transformat în Casa de Cultură Lenin. Cei din familie, au fost daţi afară din case sau azvârliţi în închisori. Câţiva s-au salvat reuşind să fugă din ţară.
După 1990, puţinii moştenitori rămaşi au revendicat şi obţinut Palatul, în anul 2003. L-au restaurat, iar în prezent aici se găseşte sala de baluri „Colosseum”, unde se organizează diverse concerte, recepţii, conferinţe şi manifestări culturale. Palatul are 10.000 de metri pătraţi construiţi şi un teren aferent de 12.000 metri pătraţi şi este declarat monument istoric de către Ministerul Culturii şi Cultelor.
Fabrica de bere a fost privatizată în 1998 deşi fusese revendicată încă din 1994. Privatizarea s-a dovedit păguboasă din moment ce fabrica se află în faliment. Înainte de naţionalizare, familia deţinea peste 40 de terenuri şi proprietăţi în Bucureşti, Muntenia şi Moldova. Pentru a reintra în posesia lor, moştenitorii au întreprins multe şi interminabile procese cu statul roman. Numai proprietăţile din Bucureşti sunt estimate la peste 400 milioane de euro. Amintim numai de terenul pe care se află în prezent hotelul Marriott, clădirile Ciclop şi Scala.
Palatul Bragadiru, istoria necunoscută a Bucureştiului
30 mai 2020
(3313 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Condiţii pentru vacanţe în Grecia. Ce le pot cere elenii turiştilor care vin din România
(6 aprilie 2021)
98 vizualizări
1 Aprilie, ziua păcălelilor - origini, tradiţii, glume celebre
(1 aprilie 2024)
382 vizualizări
De mâine, cresc preţurile la mare
(19 iunie 2015)
222 vizualizări
A treia doză de vaccin împotriva Covid-19, o posibilitate reală: anunţul experţilor germani
(17 mai 2021)
21 vizualizări
Cele mai spectaculoase peşteri marine din lume
(11 septembrie 2013)
615 vizualizări
Peste 85% dintre români vor petrece Paştele în familie
(16 aprilie 2014)
96 vizualizări
Şoselele din Muntenegru
(14 aprilie 2020)
309 vizualizări
Medic cercetat pentru crimă, după ce ar fi eutanasiat doi pacienţi cu Covid în stare gravă
(21 noiembrie 2020)
338 vizualizări
Lisa Marie Presley, fiica lui Elvis Presley, a murit! Avea 54 de ani!
(13 ianuarie 2023)
132 vizualizări
Germania. Eroii „din prima linie”, trimişi gratuit în vacanţă. Medici, vânzători la supermarket sau poliţişti au plecat în Grecia.
(30 iunie 2020)
209 vizualizări
Vizele pentru Emiratele Arabe Unite, eliminate temporar
(9 mai 2015)
99 vizualizări
Austria introduce carantina strictă la nivelul întregii ţări, timp de cel puţin zece zile. Cancelarul anunţă că vaccinarea anti-Covid va fi obligatorie pentru toată populaţia, din februarie.
(19 noiembrie 2021)
19 vizualizări
Creştere neobişnuită a numărului de cazuri de COVID în Franţa, cauzată de varianta Delta
(21 iulie 2021)
17 vizualizări
O nouă bombă a explodat luni lângă o biserică din Colombo, Sri Lanka
(22 aprilie 2019)
50 vizualizări
Donald Trump şi soţia sa Melania au fost testaţi pozitiv pentru coronavirus. Iniţial preşedintele anunţase că intră în carantină, după ce una dintre cele mai apropiate consiliere ale sale a fost testată pozitiv.
(2 octombrie 2020)
102 vizualizări
Cel mai spectaculos punct de belvedere din munţii României
(31 mai 2015)
334 vizualizări
Irak: Bilanţul incendiului de la spitalul Covid-19 a ajuns la 52 de morţi şi 22 de răniţi
(13 iulie 2021)
23 vizualizări
Top 5 alimente care te slăbesc fără înfometare
Industria alimentelară de slăbit este plină de mituri. Oamenii sunt deseori sfătuiți
Industria alimentelară de slăbit este plină de mituri. Oamenii sunt deseori sfătuiți
Strategii pentru a câștiga în cazinourile online
Înainte de a te aventura în lumea cazinourilor online, este crucial să ai o
Înainte de a te aventura în lumea cazinourilor online, este crucial să ai o
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
2 aprilie 2024
EURO = 4.9705 RON
USD = 4.6276 RON
GBP = 5.8148 RON
Top articole