Două ursoaice cu pui şi-au făcut apariţia, luni seară, în staţiunea Buşteni, jandarmii montani intervenind pentru a îndepărta animalele cu ajutorul semnalelor luminoase şi acustice ale autospecialei. În ultima perioadă, numărul animalelor care ies din pădure şi intră în localităţi este tot mai mare, urşii apărând inclusiv în zone de şes din judeţele Argeş şi Dâmboviţa.
Potrivit datelor furnizate de reprezentanţii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Prahova, jandarmi montani au intervenit luni seară în cartierul Cezar Petrescu din oraşul Buşteni pentru alungarea unei ursoaice cu doi pui care a ieşit din pădure şi a ajuns în zona locuită. Câteva minute mai târziu, o altă ursoaică, cu trei pui, şi-a făcut apariţia în acelaşi cartier. Jandarmii au alungat animalele folosind semnalele luminoase şi acustice ale autospecialei.
Sâmbătă seară, un urs aflat în căutare de hrană a spart uşa şi un geam de la cabana Postăvaru din judeţul Braşov şi a intrat în clădire. În urma incidentului nimeni nu a fost rănit, iar cabanierii au declarat că în clădirea alăturată celei în care a intrat animalul erau cazaţi 50 de turişti. Luni seară, ursul a revenit la cabana Postăvarul, fiind alungat de angajaţi de la cabană.
Urşii îşi fac tot mai frecvent apariţia nu doar la munte, ci şi în zonele de şes. În ultima perioadă, localnicii din judeţele Argeş şi Dâmboviţa au văzut urşi pe străzile unor comune şi oraşe din zona de câmpie. Vânătoarea de urşi în România a fost interzisă în urmă cu peste un an.
Intervenţie a jandarmilor pentru alungarea unei ursoaice cu pui care a coborât pe o stradă din Buşteni
7 noiembrie 2017
(109 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Alegerile locale vor fi amânate! Când ar putea fi organizate?
(6 aprilie 2020)
73 vizualizări
Medicul Alexandru Băloi, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti, în arest la domiciliu
(26 septembrie 2015)
306 vizualizări
Un bărbat s-a înecat cu mâncare şi a murit la o întâlnire cu primarul dintr-o comună din Prahova
(11 mai 2018)
1247 vizualizări
Percheziţii la hoţii de produse petroliere din Prahova
(23 august 2017)
716 vizualizări
Paul Palaş, exclus din PNL!
(22 mai 2015 - Cristina IANCU)
518 vizualizări
Eroare în comunicare sau dezinformare? Prahova nu are 20 de persoane vindecate, ci doar 6!
(3 aprilie 2020)
1108 vizualizări
Masuri restrictive la nivelul Ploiestiului ! Teatrul si Filarmonica isi suspenda activitatea !
(9 martie 2020)
950 vizualizări
Program prelungit la Serviciului Public Comunitar pentru Paşapoarte Prahova
(15 iunie 2018)
946 vizualizări
A început cumpărarea de voturi în Radu de la Afumaţi! FOTO
(5 iunie 2016)
670 vizualizări
Judecătoarea Ruxandra Popescu, plasată sub control judiciar
(23 martie 2016)
566 vizualizări
Parcare interzisă pe Bd Republicii din Ploieşti
(14 aprilie 2015)
457 vizualizări
Premieră muzicală la Ploieşti! Trupa Blue Noise lansează primul album a cappella din România
(3 noiembrie 2018)
121 vizualizări
Accident grav pe DN1, la Puchenii Mari. Doi pietoni au ajuns la spital
(13 iunie 2020)
349 vizualizări
Mai este viabil rolul unui preşedinte ?
(2 noiembrie 2014 - Alex POLICALĂ)
101 vizualizări
Profesor de la Universitatea din Ploieşti, audiat într-un dosar de luare de mită şi evaziune fiscală cu bonuri de benzină
(21 noiembrie 2016)
643 vizualizări
Din decembrie 2015, cel mai modern Hipodrom din Europa va fi la Ploieşti!
(20 noiembrie 2014)
577 vizualizări
Programul Serviciului Public Local Comunitar de Evidenţă a Persoanelor Ploieşti, in perioada 26 aprilie – 01 mai 2019
(19 aprilie 2019)
48 vizualizări
Top 5 alimente care te slăbesc fără înfometare
Industria alimentelară de slăbit este plină de mituri. Oamenii sunt deseori sfătuiți
Industria alimentelară de slăbit este plină de mituri. Oamenii sunt deseori sfătuiți
Strategii pentru a câștiga în cazinourile online
Înainte de a te aventura în lumea cazinourilor online, este crucial să ai o
Înainte de a te aventura în lumea cazinourilor online, este crucial să ai o
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
2 aprilie 2024
EURO = 4.9705 RON
USD = 4.6276 RON
GBP = 5.8148 RON
Top articole