Consilierul Bogdan Toader (PSD) a fost ales vicepreşedinte al Consiliului Judeţean în locul rămas vacant, după plecarea lui Laurenţiu Rebega în Parlamentul European.

Deoarece proiectul a fost introdus pe ordinea de zi cu câteva ore înainte, alături de proiectul de eliberare din funcţia de vicepreşedinte a lui Sebastian Danielescu, consilierii PDL şi doi de la PNL au părăsit sala, cu câteva excepţii. Din partea PNL au rămas din sală Simona David, Laurenţiu Mitrea, alături de ex-PNL-iştii Iuliana Dosaru, Vasile Pătraşcu şi Toma Pinţoiu. Din partea PDL a mai rămas în sală Radu Ionescu, de ajuns pentru a întruni cvorumul.

Votul a fost secret şi toţi cei 21 de consilieri rămaşi au votat pentru numirea consilierului Bogdan Toader în funcţia amintită.  

Ulterior, pentru al doilea proiect privind eliberarea din funcţie a lui Sebastian Danielescu, doi consilieri au părăsit sala (Radu Ionescu şi Simona David).

Bogdan Toader a fost consilier personal al lui Mircea Cosma în perioada 2008-2012. Din data de 10 iunie 2012 a fost ales consilier judeţean şi a mai ocupat funcţia pentru câteva luni de director al Parcului Bucov (iulie 2012 – noiembrie 2012), un mandat nelipsit în incidente neplăcute la Zoo. Acesta mai deţine în prezent şi funcţia de consilier la Electrica.