
Şedinţă extrem de tensionată, ieri, la Consiliul Local Ploieşti. Proiectul prin care trebuia adoptat bugetul de venituri şi cheltuieli a Clubului Sportiv Municipal Ploieşti a fost dezbătut timp de aproape patru ore. A fost nevoie de patru pauze, iar avocatul George Botez, preşedintele de şedinţă, a solicitat de mai multe ori punct de vedere scris din partea directorilor Direcţiei Economice şi Juridice din Primărie.
Iar dacă verbal cei doi directori erau de acord cu amendamentele formulate de către consilierii locali, în momentul în care erau trimişi să formuleze scris punctele de vedere Adrian Androne, directorul juridic, şi Nicoleta Crăciunoiu, directoarea economică, se întorceau cu avize ...negative.
După un adevărat război al nervilor şi schimburi de replici destul de dure, primarul Adrian Dobre s-a plâns aleşilor că genul acesta de colaborare funcţionează în Primărie de foarte mult timp. “Am ajuns în situaţia în care mi se spune veniţi dvs cu propunerile şi noi vă spunem dacă este legal sau nu. Este anormală această situaţie şi voi încercă să găsesc o soluţie, chiar dacă asta va însemna schimbarea totală a organigramei”
A fost compătimit “părinteşte” de George Botez, preşedintele de şedinţă: “Domnule primar, după ce văd aici, războiul cu PSD este apă de ploaie în comparaţie cu ce aveţi de dus zilnic. Cred că după ce vom termina şedinţa asta vom deveni fraţi. Aşadar, frate Dobre, cred că trebuie să iei măsuri dure că aşa ceva nu se poate. Am ajuns în situaţia în care noi suntem controlaţi de aparatul primăriei. Conform punctelor de vedere ale angajaţilor Primăriei, noi ar trebui să fim 27 de super specialişti care să avem soluţii pentru orice problemă. Eu ştiam că Primăria are specialişti buni şi sunt convins că printre oamenii din instituţia asta veţi găsi şi angajaţi care vor să facă treabă”
Botez: „Frate Dobre, războiul cu PSD e apă de ploaie pe lângă ce ai tu de dus zilnic cu angajaţii Primăriei!”
4 aprilie 2017
(794 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Doi adulţi şi doi copii din Capitală au rămas blocaţi cu maşina pe munte, fiind ajutaţi de jandarmi
(7 februarie 2015)
68 vizualizări
Doar 2.299 de români din străinătate au cerut să voteze prin corespondenţă
(12 iulie 2016)
373 vizualizări
Mădălina Lupea demisă din funcţia de prefect al judeţului Prahova
(11 decembrie 2019)
423 vizualizări
Restricţii de circulaţie pe DN1, între Bucureşti-Ploieşti-Braşov.
(14 septembrie 2016)
8814 vizualizări
Concurs Naţional „Surzii, creatori de frumos”
(11 iulie 2018)
56 vizualizări
Situaţia COVID-19 în Prahova
(23 aprilie 2020)
557 vizualizări
Rosal împarte material antiderapant asociaţiilor de proprietari
(31 octombrie 2013)
201 vizualizări
12,4 milioane de lei estimaţi pentru deszăpezire în Prahova
(7 octombrie 2013 - Alex POLICALĂ)
153 vizualizări
Localităţile din Prahova care au semnat contracte finanţate cu fonduri europene prin PNRR
(10 ianuarie 2023)
100 vizualizări
Ajută-l pe Lucas să audă cântecele mamei!
(20 august 2014 - Cristina IANCU)
229 vizualizări
Accident grav pe Bulevardul Republicii din Ploieşti! Femeie lovită mortal de o maşină FOTO
(16 aprilie 2019)
393 vizualizări
SGU face o nouă parcare lângă fostul restaurant Bulevard
(3 septembrie 2014 - Alex POLICALĂ)
179 vizualizări
Poliţia Antifraudă anchetează achiziţiile de la CSM Ploieşti! FOTO
(16 februarie 2018)
931 vizualizări
Hipodromul din Ploieşti este gata! VIDEO
(3 iunie 2016)
851 vizualizări
Începe noua stagiune a Teatrului Toma Caragiu Ploieşti
(13 septembrie 2018)
1132 vizualizări
Un turist care a campat pe Valea Cerbului din Bucegi a fost atacat de un urs, fiind rănit la o mână
(7 august 2018)
431 vizualizări
Indemnizaţie de şomaj pentru absolvenţii fără bac
(10 iulie 2013 - Cristina IANCU)
246 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
13,5 milioane de euro pentru comunităţi de energie în Prahova. Cetăţenii pot accesa fonduri pentru panouri fotovoltaice, baterii şi pompe de căldură.
Publicat la data de 20 octombrie 2026
-
Cum alegi piesa de rezistenţă a camerei tale fără să regreţi decizia după trei luni
Publicat la data de 22 octombrie 2026


























