Un număr de 171 de persoane au fost eliberate din centrele de detenţie, în primele trei săptămâni de la intrarea în vigoare a noului Cod penal, scrie Mediafax. Instanţele au aplicat noile prevederi, favorabile condamnaţilor.  

Cele mai multe persoane eliberate provin de la Penitenciarul Târgşor şi de la centrele de reeducare Târgu Ocna şi Buziaş, a arătat ANP. Potrivit reprezentanţilor ANP, printre infracţiunile pentru care aceste persoane fuseseră încarcerate sunt cele de furt calificat, tâlhărie, înşelăciune şi prostituţie.

Administraţia Naţională a Penitenciarelor a precizat că niciuna dintre persoanele eliberate în urma aplicării legii penale mai favorabile nu a recidivat.

După intrarea în vigoare a noilor coduri, aproximativ 400 de deţinuţi ar putea beneficia de întrerupere a pedepsei, în acest sens fiind analizate aproape 31.000 de dosare ale persoanelor private de libertate.

Comisiile de evaluare constituite la nivelul tuturor unităţilor penitenciare, formate din judecători, procurori şi personal administrativ, verifică, pentru fiecare persoană, cuantumul şi stadiul executării fiecărei pedepse şi identifică situaţiile în care se poate aplica legea penală mai favorabilă. Comisia propune, dacă este cazul, reducerea pedepsei, înlocuirea pedepsei închisorii cu măsura educativă a internării într-un centru de detenţie, cu menţionarea datei estimative la care se împlineşte durata pedepsei reduse şi identifică orice alte date, informaţii şi situaţii pe care le consideră relevante în aplicarea legii penale mai favorabile.