Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) a anunţat miercuri că a primit aproape 300 de reclamaţii de la utilizatorii de comunicaţii electronice din România privind eliminarea taxelor pentru serviciul roaming.
În luna martie, ANCOM a anunţat că Orange şi Vodafone au fost sancţionaţi cu 180.000 de lei pentru aplicarea incorectă a regulamentului.
Preşedintele ANCOM, Sorin Grindeanu, a spus că neregulile depistate au fost sancţionate de Autoritate cu amenzi şi cu impunerea unor termene clare de remediere a acestora.
„Regulamentul nu prevede însă numai obligaţii pentru operatori, ci şi drepturi ale acestora, pentru a-şi stabili politicile comerciale în funcţie de strategia fiecăruia. Unul dintre aceste drepturi este acela că operatorii pot comercializa oferte fără roaming, adresate utilizatorilor care nu călătoresc în afara ţării sau care au alte opţiuni pentru situaţiile în care nu se află în ţară. Desigur, condiţia este ca operatorii să informeze corect şi complet utilizatorii cu privire la conţinutul ofertelor“, a declarat Grindeanu.
În urma controalelor efectuate de ANCOM, doi operatori au fost sancţionaţi cu amenzi în valoare totală de 180.000 de lei pentru aplicarea incorectă a regulamentului european Roam like at home.
„Pentru că nu a notificat utilizatorii cu privire la faptul că a modificat clauzele contractuale (respectiv Termenii şi condiţiile generale de utilizare a serviciilor preplătite) referitoare la condiţiile în care este furnizat serviciul de roaming, Vodafone a fost sancţionat cu amendă în valoare de 30.000 de lei, operatorul remediind problemele identificate înainte de termenul acordat de 90 de zile“, se arată în comunicat.
Omisiuni în contracte
Autoritatea a anunţat că, pentru neintroducerea politicii de utilizare rezonabilă în contractele încheiate cu utilizatorii de servicii de telefonie mobilă pe bază de abonamente, Orange şi Vodafone au fost sancţionaţi cu câte o amendă în valoare de 50.000 de lei. Totodată, Vodafone a mai fost sancţionat cu o amendă în valoare de 50.000 de lei pentru neintroducerea politicii de utilizare rezonabilă în Termenii şi condiţiile generale de utilizare a cartelelor preplătite.
„De la intrarea în vigoare a regulamentului Roam like at home şi până în prezent, Autoritatea a primit aproape 300 de reclamaţii de la utilizatorii de comunicaţii electronice din România privind aplicarea acestuia. Aproximativ 100 din totalul acestora au vizat neinformarea cu privire la introducerea politicii de utilizare rezonabilă în contractele cu utilizatorii, 90 au vizat aplicarea politicii de utilizare rezonabilă conform Roam like at home, iar 57 dintre acestea s-au referit la comercializarea ofertelor fără roaming inclus“, se arată în comunicat. Alte plângeri din partea utilizatorilor s-au referit la faptul că nu au fost avertizaţi că urmează să li se aplice suprataxe în roaming, existenţa unor limite pentru cantitatea de date disponibilă în roaming şi neinformarea cu privire la modul în care acestea se aplică.
Sursa: Adevărul
Peste 300 de reclamaţii privind taxarea serviciului de roaming
20 septembrie 2018
(166 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Zuckerberg: Vreau ca reţeaua Facebook să devină la fel de vitală ca energia electrică
(9 noiembrie 2014)
49 vizualizări
O decizie UE schimbă radical toate gadgeturile conectate la priză
(4 ianuarie 2015)
65 vizualizări
Twitter sfidează China şi deschide un birou în Hong Kong
(8 noiembrie 2014)
44 vizualizări
Apple ”câştigă” un proces de milioane contra Samsung
(6 mai 2014)
95 vizualizări
Google riscă un proces de 100 mil. dolari în scandalul fotografiilor nud ale celebrităţilor
(3 octombrie 2014)
62 vizualizări
Top 7 păcănele cu fructe şi şeptari pe care să le joci la casino online
(30 mai 2023)
381 vizualizări
Insignia 550i, de la GOCLEVER
(10 noiembrie 2014)
143 vizualizări
Cum ajunge un Samsung Galaxy S8 să coste aproape 3.000 de euro
(1 mai 2017)
76 vizualizări
Apple, cel mai important brand de pe piaţa smartphones din China
(3 aprilie 2015)
374 vizualizări
Facebook lansează aplicaţia Events pentru Android
(14 decembrie 2016)
56 vizualizări
Samsung a prezentat noul Galaxy Note 8
(24 august 2017)
356 vizualizări
Telefoane şi mai inteligente. Google vrea să pună procesoare neuronale pe smartphone
(30 ianuarie 2016)
215 vizualizări
Google lansează aplicaţia gratuită PhotoScan pentru pozele imprimate pe hârtie fotografică
(17 noiembrie 2016)
182 vizualizări
Cum să pari bogat pe internet. Secretul din spatele unor imagini postate pe Instagram
(23 octombrie 2017)
1033 vizualizări
Lansare iPhone 2018. Primele imagini cu iPhone Xs, iPhone Xs Max şi iPhone Xr. Cât vor costa
(13 septembrie 2018)
90 vizualizări
Noile smartphone-uri Nokia ajung în România
(9 iunie 2017)
65 vizualizări
Upgrade semnificativ. Detalii despre noul iPhone
(5 septembrie 2016)
184 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
13,5 milioane de euro pentru comunităţi de energie în Prahova. Cetăţenii pot accesa fonduri pentru panouri fotovoltaice, baterii şi pompe de căldură.
Publicat la data de 20 octombrie 2026
-
Cum alegi piesa de rezistenţă a camerei tale fără să regreţi decizia după trei luni
Publicat la data de 22 octombrie 2026


























