Reţelele de socializare Facebook şi Twitter au anunţat că au oprit ample operaţiuni de manipulare şi dezinformare, iniţiate din Iran şi Rusia, ce vizau SUA, Marea Britanie şi Orientul Mijlociu, conform CNN.
Facebook transmite că “Am eliminat 652 de pagini, grupuri şi conturi pentru comportament neautentic, coordonate din Iran şi Rusia, care vizau utilizatorii mai multor servicii prin internet din Orientul Mijlociu, America Latină, Regatul Unit şi SUA. Era vorba despre campanii distincte şi nu am identificat nicio coordonare între ele”.
De asemenea, şi Twitter arată că a blocat “284 de conturi angajate în manipularea coordonată”, iar “multe dintre aceste conturi provin din Iran”.
Aceste măsuri au fost anunţate în aceeaşi zi în care Microsoft a anunţat că Senatul american şi alte organizaţii din SUA au fost ţintele atacurilor unor hackeri ruşi.
Sursa: www.biziday.ro