Alina Bârgăoanu, decanul Facultăţii de Comunicare şi Relaţii Publice din cadrul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (SNSPA), se numără printre cei 39 de experţi aleşi de Comisia Europeană pentru a contribui la dezvoltarea unei strategii în vederea combaterii fenomenului ştirilor false, informează Agerpres.
Comisia Europeană a numit, în urma unui proces de selecţie public, 39 de experţi în cadrul grupului la nivel înalt constituit pentru a contribui la dezvoltarea unei strategii la nivelul Uniunii Europene în vederea combaterii fenomenului ştirilor false (''fake news'') şi a dezinformării în mediul online, se arată pe site-ul oficial al instituţiei.
Grupul la nivel înalt pentru combaterea ştirilor false şi a dezinformării din mediul online este alcătuit din reprezentanţi ai societăţii civile, platforme social media, organizaţii mass-media, jurnalişti, dar şi persoane din mediul academic.
Profesor doctor Madeleine de Cock Buning din cadrul Universităţii Utrecht, specializată în proprietare intelectuală, drepturi de autor şi legislaţie mass-media, a fost nominalizată la funcţia de preşedinte al acestui Grup.
Grupul la nivel înalt va oferi consultanţă Comisiei Europene cu privire la fenomenul răspândirii conţinutului fals, definind rolurile şi responsabilităţile părţilor relevante, evaluând dimensiunea internaţională şi riscurile şi formulând recomandări în vederea extinderii sau introducerii de noi acţiuni.