Dacă totul decurge cum trebuie, iPhone 8 va fi peste aşteptări. Telefoanele iPhone 7 şi 7 Plus au fost, fără îndoială, printre cele mai bune telefoane din anul 2016, ce au livrat performanţe rapide, capacitate de stocare robustă, rezistenţă la apă şi camere video excepţionale.

În ciuda promisiunilor CEO-ului Tim Cook, care spunea că iPhone 7 ar oferi lucruri fără de care nu am putea trăi, lansarea acestui model a fost sub aşteptările utilizatorilor Apple. De fapt, lipsa mufei pentru căşti a adus pentru unii dintre utilizatori un lucru fără de care nu pot trăi.


Toate acestea au alimentat speranţa utilizatorilor Apple cum că cea de-a zecea lansare aniversară va fi cu totul impresionantă.

Există zvonuri care sugerează faptul că iPhone 8 ar putea fi o întoarcere la Apple de acum 10 ani, un progres remarcabil, care va redefini încă o dată ce poate face un telefon.

Se anticipează ca lansarea noului model iPhone 8 să fie în toamna anului 2017. Mai exact, începutul lunii septembrie, în cazul în care Apple îşi urmează programul din anii trecuţi.