China a construit cel mai mare telescop radio din lume, acesta fiind utilizat pentru explorarea spaţiului, dar şi pentru vânătoarea de extratereştri.
Orificiul sferic al telescopului are o lungime de 500 de metri, echivalentul a 30 de terenuri de fotbal, notează Descoperă.
Acesta a fost amplasat pe un munte dintr-un sat sărac din sud-vestul provinciei Guizhou. Cercetătorii vor începe să testeze telescopul.
,,Proiectul are potenţialul de descoperire a obiectelor stranii, pentru a putea înţelege mult mai bine originile universului şi pentru îmbunătăţirea vânătorii de extratereştri la nivel global'', a declarat Zheng Xiaonian, directorul Observatorului Naţional de Astronomie.
Telescopul în valoare de 1-2 miliarde de yeni (180 de milioane de dolari) va fi lider global pentru următoarele două decade. Construirea telescopului a durat cinci ani şi va fi pus în funcţiune în luna septembrie.
Dezvoltarea programelor spaţiale este o prioritate pentru Beijing, preşedintele Xi Jinping a afirmat că doreşte să dezvolte ţara, ca fiind o putere spaţială.
Ambiţiile Chinei includ transportarea unui om pe lună, până în 2036, şi construirea unei baze spaţiale, proiect care deja a început. China a insistat că scopul programului este unul paşnic.