Un nou tip de avion supersonic comercial va fi lansat peste câţiva ani, după ce companiile Airbus şi Aerion Corporation, care au creat un prototip denumit AS2, au primit o comandă de 20 de astfel de aeronave, informează CNN.

Avionul supersonic AS2, denumit "fiul lui Concorde", a fost proiectat de compania Aerion Corporation în colaborare cu Airbus şi ar putea intra în faza de teste începând cu anul 2021.

Deşi costul unui astfel de avion ajunge la 120 de milioane de dolari, firma Flexjet a plasat deja o comandă de 20 de avioane AS2, potrivit unui comunicat al companiei Aerion Corporation, citat de CNN.

Avionul va putea transporta până la 12 pasageri şi va avea o viteză de Mach 1,5 ( de 1,5 ori viteza sunetului), astfel că distanţa între New York şi Londra va putea fi parcursă în numai patru ore şi jumătate, faţă de şapte ore cum se întâmplă în prezent.

Primul avion comercial supersonic a fost Concorde. Avionul făcea aceeaşi rută în 3 ore şi jumătate şi avea, bineînţeles, o capacitate mult mai mare de îmbarcare. Concorde a zburat timp de 27 de ani. Accidentul de la Paris, unicul în care a fost implicat un Concorde, prăbuşirea pieţei în urma atentatelor din 11 septembrie, costul ridicat au dus, până la urmă, la încheierea programului.

Mediafax