O companie IT cu sediul în Cluj-Napoca, Onyx Beacon, se numără printre furnizorii Lockeed Martin, una dintre cele mai mari firme de produse şi servicii militare din lume, cunoscută în special pentru fabricarea avioanelor de luptă F-16 şi F-35, clujenii producând dispozitive care ajută la gestionarea chiar şi de 40 de ori mai rapidă a mărfurilor pe care americanii le au în două depozite din Orlando, Florida.
Onyx Beacon a început o colaborare cu americanii de la Lockheed Martin, producătorii avioanelor de luptă F-16 şi F-35, o colaborare în cadrul căreia, în două depozite din Orlando, Lockheed foloseşte beaconi pentru a gestiona mai rapid şi mai eficient echipamentele, piesele şi coletele cu care lucrează zilnic.
Beaconii sau „balizele”, aşa cum poate fi tradus termenul, sunt dispozitive de mărimea unui portofel sau mouse, în funcţie de model, care folosesc tehnologia Bluetooth şi pot trimite pe telefon sau tabletă informaţii legate de locul în care se află obiectul pe care beacon-ul este montat sau pur şi simplu informaţii despre acel obiect, indiferent de format.
Soluţia celor de la Onyx este potrivită în numeroase domenii, de la turism la marketing şi de la gestionarea de stocuri până la activitatea unui muzeu. Conceptul le-a atras atenţia şi americanilor de la Lockheed Martin, unul dintre cei mai importanţi jucători din domeniul apărării în SUA şi compania care produce cele 12 avioane F-16 second hand cumpărate de România cu un preţ total de peste 630 de milioane de euro. Americanii au început cu câteva luni în urmă un proiect-pilot în cadrul căruia au început utilizarea beaconilor şi a sistemului Tracko în două depozite din Orlando. Proiectul pilot a reuşit, iar acum colaborarea continuă.
"Noi, dincolo de faptul că producem beaconi Bluetooth, avem şi o soluţie integrată care se numeşte Tracko. Această soluţie foloseşte beaconii împreună cu o platformă software şi devine astfel o soluţie RTLS, adică Real Time Locating Service. Asta înseamnă localizarea unor obiecte în spaţii închise cum ar fi depozitele sau mall-urile. Asta nu se poate face altfel, cu GPS-ul de exemplu, iar ceea ce e nou la noi e faptul că folosim tehnologia bluetooth”, spune Claudiu Rusu, Marketing and Communications Manager la Onyx Beacon.
O astfel de soluţie poate reduce timpii de gestionare a coletelor chiar şi de 40 de ori.
"Ei folosesc beaconii ca sistem de localizare a obiectelor din două depozite de-ale lor din Orlando. Sunt folosiţi pentru a gestiona pachete şi piese care ulterior ajung în producţia lor. Pe ei, în primul rând, îi interesează să îşi reducă timpii de căutare. Folosesc multe pachete şi cutii care arată la fel şi până acum dura foarte mult să le găsească. Se pierd mult timp şi mulţi bani. Timpul se reduce foarte mult când foloseşti o astfel de soluţie”, mai spune Claudiu Rusu.
În timp ce concurenţa şi restul pieţei abia descoperă această nişă, cei de la Onyx vin cu inovaţii la fiecare update.
"La beaconii noştri avem un buzzer. De exemplu, ai un depozit cu scaune care arată aproximativ la fel, iar tu cauţi unul anume, comandat de către cineva. Îl vezi pe hartă, dar ajungi lângă el şi vezi că este stivuit cu alte câteva sute de scaune care arată la fel. Cu ajutorul acelui buzzer, poţi face beacon-ul să emită un sunet şi în acel moment îl poţi găsi mai uşor. Chestia asta nu o mai face nimeni deocamdată şi pentru lucruri de acest gen au ajuns "the big guys” să lucreze cu noi. În faza de testare mai avem o funcţie de movement history cu care poţi vedea pe unde "s-a plimbat” un anumit bun din depozit. E ceva ce folosim în colaborarea cu o firmă din domeniul de automotive şi sunt montate pe motostivuitoare. Pe ei îi interesează mult să optimizeze traseele utilajelor, astfel încât să nu irosească timp. Este foarte utilă funcţia şi, mai mult decât atât, poţi vedea heat map-uri ca să vezi dacă sunt zone unde lucrurile se mişcă mai greu sau chiar există blocaje”, explică el.
Cu mai mulţi ani în urmă, beaconii au captat atenţia pieţei prin colaborări cu un supermarket din Cluj-Napoca, dar şi cu un operator de telefonie mobilă. De asemenea, tehnologia celor de la Onyx a ajuns şi în Bucureşti, unde în 2015 au ajuns 500 de iBeaconi, montaţi pe mijloacele de transport public, astfel încât să ajute persoanele cu deficienţe de vedere. Folosind, la fel, o aplicaţie pentru telefonul mobil, beaconii emiteau un semnal pe telefon prin care anunţau utilizatorul când şi ce autobuz urmează să ajungă în staţie, prin intermediul unui mesaj vocal. Cu toate acestea, interesul la nivel naţional este unul foarte scăzut, chiar dacă multe oraşe din România îşi atribuie titulatura de smart city.
"Pentru noi, piaţa din România este undeva la 1%. La nivel internaţional însă, această tehnologie nu mai este un moft şi se foloseşte dincolo de un simplu experiment. Se foloseşte şi în proximity marketing, în mall-uri sau magazine”, mai spune Claudiu.
Străinii pe de altă parte, descoperă tot mai mult plusurile unei astfel de investiţii. Muzeul din Salzburg, o instituţie culturală care are 11 sedii cu tematici diferite răspândite în tot oraşul, a instalat în urma cu un an o reţea de beaconi pentru a facilita vizitatorilor săi o experienţă multimedia. La intrare, vizitatorii primesc o tabletă Samsung pe care este instalat un ghid virtual al muzeului. Vizitatorii pot să acceseze materiale audio sau video, toate acestea fiind în strânsă legătură cu exponatele pe care le pot observa fizic, în muzeu. Beaconii sunt montaţi în fiecare încăpere şi sunt conectaţi la reţeaua electrică a muzeului. Proiectul-pilot a început cu 25 de beaconi amplasaţi în 25 de camere, dar reţeaua urmează să crească la 100 de zone ale muzeului, atât interioare cât şi exterioare.
Tehnologia Onyx Beacon a ajuns chiar şi în Orientul Mijlociu, în sistemul bancar. Într-un an de la adoptarea "balizelor”, aproape două milioane de utilizări a avut o aplicaţie introdusă de o cunoscută bancă cu sedii în Abu Dhabi şi Dubai. Clienţii care intră în filialele în care există beaconi primesc pe telefonul mobil, prin intermediul unei aplicaţii, notificări cu privire la campanii şi promoţii. Prin intermediul acestei tehnologii, banca poate fi notificată cu privire la profilul clientului care tocmai a intrat în clădire şi poate oferi personalului informaţii preţioase care să ajute la abordarea acestuia şi la o interacţiune mai eficientă între client şi funcţionar.
În Italia, în regiunea Bolzano din nordul ţării, compania de Transport SASA încearcă să educe utilizatorii transportului în comun prin intermediul aplicaţiei mobile SASABus, care funcţionează cu ajutorul beaconilor. Toţi utilizatorii înregistraţii în aplicaţie pot transforma kilometri călătoriţi cu autobuzul în puncte care pun utilizatorul într-un clasament general. Numărul de kilometri este calculat cu ajutorul beaconilor, iar tehnologia aceasta are rolul de a-i implica pe utilizatori într-un soi de joc care să îi provoace să folosească transportul public tot mai mult.
O companie de IT din Cluj oferă soluţii IT americanilor care produc avioanele de luptă F-16 şi F-35
23 iunie 2017
- citeşte totul despre:
- companie,
- it,
- cluj napoca,
- furnizori,
- f16,
- dispozitive,
- florida
(274 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
De câte vizualizări ai nevoie pe YouTube pentru a câştiga salariul minim pe economie în România
(16 august 2017)
366 vizualizări
Facebook şi Google România fac angajări. Ce posturi sunt disponibile
(20 ianuarie 2015)
199 vizualizări
Google propune internauţilor un tur virtual al închisorii în care Nelson Mandela a petrecut 18 ani
(26 aprilie 2015)
65 vizualizări
CCleaner 4.0, aplicaţie utilă
(17 septembrie 2013)
97 vizualizări
Tatăl unei studente din California ucise în atacurile din Paris dă în judecată Twitter, Facebook şi Google
(19 iunie 2016)
301 vizualizări
Facebook a depăşit pragul de 1 miliard de utilizatori într-o singură zi
(29 august 2015)
48 vizualizări
Se lansează sistemul de operare Apple iOS 8
(17 septembrie 2014)
84 vizualizări
ACER vine cu un nou laptop performant
(4 noiembrie 2014)
120 vizualizări
Aţi greşit destinatarul pe WhatsApp? Aveţi şapte minute să stergeţi mesajul
(30 octombrie 2017)
138 vizualizări
Statusul de relaţie pe Facebook, foarte important pentru tineri
(13 octombrie 2017)
122 vizualizări
Tehnologia de criptare folosită de Apple, sau de WhatsApp ajută organizaţiile teroriste ca ISIS
(8 iunie 2015)
262 vizualizări
Un program de spionaj chinezesc a fost descoperit în sute de milioane de telefoane
(17 noiembrie 2016)
80 vizualizări
Nokia 3310, relansat oficial
(1 martie 2017)
163 vizualizări
Cele mai bine vândute jocuri în 2015
(10 mai 2016)
71 vizualizări
Vrei să ştii ce crede Google despre tine?
(10 octombrie 2017)
256 vizualizări
Cel mai mare grup de Facebook din România, administrat de un site marca Sputnik
(24 iulie 2018)
532 vizualizări
Ţeapa care face ravagii în rândul românilor: nu răspunde la aceste numere
(28 octombrie 2018)
1327 vizualizări
Vinete gratinate cu roşii şi brânzeturi rase
Ingrediente: piper proaspăt măcinat, 10g frunze de busuioc, sare după gust, 40ml ulei
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
2 aprilie 2024

EURO = 4.9705 RON


USD = 4.6276 RON


GBP = 5.8148 RON

Top articole
-
COMES Săvineşti va realiza pentru ROMGAZ două staţii de uscare a gazelor, investiţie de aproximativ 11 milioane de euro
Publicat la data de 14 ianuarie 2026
-
Three Card Poker: Simplitate, Viteză şi Strategia din Spatele Celui Mai Rapid Joc de Cărţi
Publicat la data de 21 ianuarie 2026
-
COMES Săvineşti îşi dezvoltă gama de producţie cu execuţia de reactoare de proces şi schimbătoare de căldură în greutate de până la 450 de tone
Publicat la data de 14 ianuarie 2026























