Exerciţiu ISU: Plan roşu de intervenţie la rafinăria OMV-Petrom de la Brazi
Ambulanţă aflată în misiune, lovită de un autoturism. Asistenta a fost rănită
- Taguri:
- accident,
- ambulanta,
- dambovita,
- misiune,
- autoturism,
- asistenta
Trei militari români au fost răniţi în Afganistan; unul dintre ei este în stare gravă
- Taguri:
- militari,
- raniti,
- afganistan,
- focsani,
- misiune
Un român, între şapte membri ai misiunii ONU răpiţi pentru o scurtă perioadă de timp în Libia
O ambulanţă aflată în misiune s-a răsturnat pe o stradă din Bârlad, după ce a fost lovită de o maşină. Şoferul şi asistenta au fost răniţi
- Taguri:
- miercuri,
- autoturism,
- asistenta,
- urgenta,
- lovita,
- transportata,
- ambulanta,
- bulevardul,
- barlad,
- misiune
Turistă în stare gravă, salvată dintr-o prăpastie după mai multe ore, din cauza unor neînţelegeri între SMURD şi Salvamont
Copiii din CONCORDIA au oferit un mărţişor Alteţei Sale Regale Principesa Maria a României
- Taguri:
- martisor,
- familiilor,
- familiala,
- creativitatii,
- copii,
- concordia,
- misiune,
- karate,
- prahova,
- organizatie,
- neguvernamentala,
- nastere,
- organizatia,
- ploiesti,
- proiectul
ScanPyramids, misiunea care ar putea dezvălui secrete ale piramidelor
- Taguri:
- scanpyramids,
- egipt,
- misiune,
- keops,
- piramida
Acorduri semnate de NATO şi Ucraina
Principesa Maria, vizită la centrul Organizaţiei umanitare Concordia de la Ariceştii Rahtivani
- Taguri:
- personala,
- oportunitati,
- misiune,
- formare,
- educationale,
- defavorizate,
- austria,
- copii,
- materialele,
- hrana,
- familiala,
- deruleaza,
- concordia,
- prahova,
- recunoscuta
PLANORUL DISPĂRUT - MAI: Căutările extinse ale aparatului, încheiate
- Taguri:
- jandarmii,
- planorului,
- permanenta,
- finalizate,
- extinse,
- craciun,
- misiune
Elicopterele SMURD zboară din nou, după 11 zile în care au fost ţinute la sol
Un elicopter SMURD s-a prăbuşit în lacul Siutghiol
Max, câinele erou din Afganistan, trăieşte din mila unui iubitor de animale
- Taguri:
- max,
- caine,
- caine decorat,
- armata,
- misiune,
- ciobanesc german,
- caine bolnav,
- boli caine
Putin anunţă un acord pentru utilizarea de drone de supraveghere în Ucraina
- Taguri:
- razboiul din ucraina,
- armata rusa,
- vladimir putin,
- monitorizarea ucrainei,
- incetarea focului,
- impreuna,
- misiune,
- organizatiei,
- presedintele,
- reuneasca,
- steinmeier,
- trimita,
- trecuta,
- special,
- potrivit,
- oficial,
- miercuri,
- germania
CSM Ploieşti încearcă imposibilul la Baia Mare
- Taguri:
- campionat,
- adversarele,
- emotii,
- mergem,
- prisma,
- start,
- surpriza,
- vizita,
- misiune,
- parte,
- fetele,
- antrenament,
- gheorghe,
- partidei,
- transferurilor
Robotul Opportunity a stabilit un nou record mondial de distanţă parcursă în spaţiul extraterestru
- Taguri:
- solare,
- misiune,
- laboratory,
- curiosity,
- agentia,
- marte,
- opportunity,
- spatiul,
- callas,
- california
Distrugere de muniţie provenită din al doilea Război Mondial
- Taguri:
- isu prahova,
- distrugere munitie,
- proiectile,
- elemente,
- infanterie,
- grenade,
- ofensiva,
- grenada,
- munitiei,
- provenind,
- urmatoarelor,
- reusinduse,
- misiune,
- executat,
- defensive,
- comuna,
- doilea,
- executie

Există diete populare care nu recomandă consumul de mere din cauza numărului mare

Perioada crizei sanitare (2020-2021) a transformat complet modul de desfășurare
Un turist intră într-un magazin de animale de casă, şi începe să se uite la exemplarele expuse. La un moment dat, intră un tip în magazin, şi îi zice vânzătorului:
– Daţi-mi o maimuţă C, vă rog. Vânzătorul se duce la o cuşcă mai dosnică, scoate o maimuţă afară, îi pune lesa, o înmânează cumpărătorului, după care spune:
– Vă costă 5.000 dolari! Cumpărătorul plăteşte şi pleacă. Turistul, mirat, îl întreabă pe vânzător.
– De ce maimuţa aia era aşa de scumpă? Văd aici şi exemplare mai ieftine. Vânzătorul răspunde:
– Păi, tipul ăla de maimuţă, ştie să programeze în C, scoate cod foarte compact, fără bug-uri… etc.
– Dar acolo mai văd că aveţi de vânzare o maimuţă care costă 10.000 dolari! Asta ce mai ştie să facă?
– Păi, maimuţa aia ştie să programeze în C++, Visual C++, şi ştie şi ceva Java.
– Dar aceea care costă 50.000 dolari, ce mai ştie? Costă mai mult decât celelalte două la un loc.
– Sincer să fiu nu am văzut-o să facă ceva, dar celelalte maimuţe o numesc: Project Manager



„Uneori, o greşeală poate fi tot ce e necesar pentru o realizare valoroasă.” — Henry Ford
Curs valutar
20 mai 2022

EURO = 4.9477 RON


USD = 4.6725 RON


GBP = 5.8325 RON

Top articole
-
Senatorul Radu Oprea îi arată premierului Ciucă adevărul: „La Ploieşti avem o administraţie PNL catastrofală”
Publicat la data de 20 mai 2022
-
Sfinţii Constantin şi Elena, tradiţii şi superstiţii
Publicat la data de 21 mai 2022
-
Locurile din România unde trăiesc vipere. Cum să te fereşti de muşcătură
Publicat la data de 18 mai 2022
-
Percheziţii de amploare la angajaţii RAR, la angajaţi care măsluiau rezultatele verificării maşinilor
Publicat la data de 26 mai 2022
-
Meteorologii au emis avertizare cod galben de furtuni puternice în 6 judeţe
Publicat la data de 26 mai 2022
-
Percheziţii în Ploieşti şi într-o comună din Prahova la suspecţi de tâlhărie calificată, lovire şi furt calificat
Publicat la data de 26 mai 2022
-
Părinţi români amendaţi în Germania pentru că au luat copilul în călătorie, deşi în România nu e vacanţă şcolară
Publicat la data de 20 mai 2022
-
Obiectul de pe care poţi lua variola maimuţei. Dr. Marius Geantă trage un semnal de alarmă
Publicat la data de 27 mai 2022
-
Scoţia va oferi 50.000 de lire sterline familiilor dispuse să se mute pe insule, indiferent de naţionalitate
Publicat la data de 26 mai 2022
-
Studenţii care vor face patru ani de facultate în loc de trei. Pentru ce domeniu a crescut durata studiilor de licenţă
Publicat la data de 27 mai 2022