Ministrul egiptean al antichităţilor a reafirmat duminică faptul că proiectul de scanare a piramidelor cu ajutorul unor tehnologii absolut noi avansează, promiţând dezvăluirea unor noi "secrete".

O misiune numită ScanPyramids, formată din oameni de ştiinţă egipteni, francezi, canadieni şi japonezi, a început lucrările în 25 octombrie, aplicând în mod original şi asociat mai multe tehnologii neinvazive şi nedistructive, printre care analize termice cu camere cu infraroşii, radare sofisticate, radiografii ale rutelor particulelor cosmice care traversează în permanenţă Pământul, prin urmare şi piramidele, cartografii cu ajutorul dronelor etc., relatează AFP.

Ministrul antichităţilor, Mamduh al-Damati, anunţa în 9 noiembrie că termografia în infraroşu aplicată marii piramide de la Ghizeh, care a adăpostit rămăşiţele pământeşti ale faraonului Keops şi ultima din cele şapte minuni ale lumii antice rămasă în picioare, a dezvăluit mari diferenţe de temperatură între diferite blocuri de calcar gigantice alăturate — până la 6 grade Celsius—, care ar putea indica prezenţa unor camere secrete neexplorate încă.

Se aşteaptă ca şi monumentala piramidă a lui Keops (de 146 de metri înălţime), construită în urmă cu mai mult de 4.500 de ani (fără îndoială înainte de inventarea roţii) şi ale cărei secrete de construcţie nu au fost aflate în totalitate, să îşi dezvăluie unul din "secrete" până la sfârşitul misiunii Scan Pyramids, programat la sfârşitul anului 2016.

"Anomalii termice" au fost observate pe partea nordică a piramidei lui Keops, a anunţat duminică Mathieu Klein de la Universitatea Laval din Quebec. Marile diferenţe de temperatură între blocuri alăturate pot indica existenţa unei cavităţi sau a unui culoar, potrivit experţilor.

"Aceste rezultate preliminare arată că există veşti bune" în perspectivă, a spus ministrul al-Damati, adăugând: "Vom avea secrete de rezolvat la piramide, dar este prea devreme să ştim în ce vor consta".

AGERPRES