Rusia, Franţa, Italia şi Germania au căzut de acord asupra utilizării de avioane fără pilot pentru supravegherea încetării focului în estul Ucrainei, în special la graniţa ruso-ucraineană, a declarat vineri preşedintele rus, Vladimir Putin, potrivit Mediafax. „Am căzut de acord asupra utilizării de avioane fără pilot, o tehnică modernă care permite definirea zonelor care sunt vizate de atacuri“, a anunţat Putin în cursul unei conferinţe de presă, la Milano. „Italia, Franţa şi Germania şi-au exprimat dorinţa de a lucra împreună la acest proiect, iar Rusia va participa la rândul său“, a subliniat el.
Experţi urmează „să se reunească la Viena pentru a rezolva problemele tehnice“, sub egida Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), a precizat preşedintele rus. OSCE a anunţat vineri seară că va organiza imediat consultări pe acest subiect. Vinerea trecută, Germania şi Franţa au propus, oficial, să trimită avioane fără pilot pentru supravegherea încetării focului în estul Ucrainei, sub egida OSCE.
Miercuri, la Berlin, ministrul german de Externe, Frank-Walter Steinmeier, şi omologul său francez Laurent Fabius şi-au exprimat dorinţa ca OSCE să ia cât mai rapid o decizie.
OSCE a mobilizat deja în Ucraina o misiune specială de monitorizare (SMM), alcătuită din 250 de observatori în prezent.