Secretarul general al NATO Jens Stoltenberg a participat la o şedinţă a Consiliului Naţional ucrainean pentru Securitate şi Apărare, în cursul căreia s-au semnat o serie de acorduri, relatează Euronews.
Alianţa Nord-Atlantică şi Kievul au semnat, între altele, un parteneriat în domeniul comunicaţiilor şi un acord cu privire la statutul Misiunii NATO în Ucraina.
Preşedintele ucrainean Petro Poroşenko a anunţat că ar putea ridica problema staţionării în regiunea Donbas (est) a unor trupe de menţinerea păcii în cadrul apropiatei Adunări Generale a ONU.
"Trupele ruseşti sunt prezente în Ucraina. Şi continuă să-i susţină pe separatişti prin antrenament, cu echipamente, comandă şi control. De aceea, îndemn Rusia să-şi retragă toate forţele din estul Ucrainei şi să implementeze deplin acordurile de la Minsk", a declarat Stoltenberg.
Rusia continuă să nege orice implicare în conflictul din estul Ucrainei.
Opinia publică ucraineană s-a schimbat în mod radical, după ce la începutul războiului civil din Ucraina 60% dintre ucraineni se pronunţau împotriva aderării la NATO.
"Aproximativ 64% dintre alegătorii ucraineni ar vota pentru aderarea la NATO. Ei au indicat ca principal motiv faptul că aderarea (Ucrainei la NATO) va garanta securitatea ţării în viitor. Al doilea motiv este că aderarea (Ucrainei) la NATO ar fi primul pas pe drumul către aderarea la UE", a declarat sociologul Maria Zolkina de Fundaţia Iniţiativelor Democratice Ilko Kuceriev.