Preşedintele Iohannis a promulgat legea privind votul prin corespondenţă
- Taguri:
- alegerile,
- camera,
- corespondenta,
- europarlamentare,
- independent,
- legii,
- procedurile,
- romaniei,
- sfarsitul,
- senatului,
- promulgat,
- prezidentiale,
- functionarea
Reţeaua teroristă Stat Islamic revendică masacrul de la Paris. „Atentatele sunt un miracol”
Drive-test cu Vladimir Putin VIDEO
- Taguri:
- pedala,
- kremlin,
- jurnalistilor,
- talentele,
- rusiei,
- companiei,
- etale,
- calcat,
- automobile,
- independent,
- depasit,
- vladimir,
- volanul,
- presedintele,
- imediat
Consilierul independent Radu Socoleanu acuză CSM!
- Taguri:
- medic,
- independent,
- echipamentul,
- chiriilor,
- consiliului,
- copiilor,
- public,
- organigrama,
- milioane,
- postului,
- sectiilor,
- sportivilor,
- sportiva,
- socoleanu,
- presedinte
Liceenii din Irlanda de Nord şi Germania au ajuns pe şantierul Habitat for Humanity din Ploieşti
Comisia juridică a Camerei a avizat proiectul legii insolvenţei persoanei fizice
Monica Macovei, sancţionată. AEP a confiscat aproape 300.000 de lei destinaţi campaniei sale pentru prezidenţiale
- Taguri:
- electorala,
- monicai,
- destinati,
- autoritatea,
- macovei,
- destinate,
- confiscarea,
- independent
Şi parlamentarii încalcă regulile de parcare!
"De ce eu?", de Tudor Giurgiu, are premiera mondială la Festivalul de Film de la Berlin 2015
- Taguri:
- perioada,
- lungmetraj,
- independent,
- premierelor,
- sectiunea,
- mondiala,
- online,
- international,
- festivalului,
- premiera,
- remis,
- regizorul,
- proiectia,
- importante,
- locala
Proprietarii operatorului de cablu AKTA ţin de preţul de 200 milioane de euro
- Taguri:
- limita,
- impas,
- conditiile,
- americanoasiatic,
- independent,
- esuat,
- pietei,
- negocierile,
- evaluare,
- depus,
- cable,
- cablu,
- digital,
- familiare,
- investitii,
- akta
PDL a rămas fără niciun primar în Buzău, după ce ultimii trei edili au migrat la PSD
Monica Macovei: O să fiu un preşedinte bio
- Taguri:
- europeana,
- candidatul,
- ministerul,
- prezidentiale,
- produse,
- producatori,
- macovei,
- antreprenoriatul,
- evazionisti,
- independent,
- finantelor
Experţi: Epidemia de Ebola ar putea ajunge în Franţa şi Marea Britanie în această lună
- Taguri:
- ebola,
- virusul ebola,
- febra hemoragica,
- marea britanie,
- franta,
- contaminata,
- epidemiei,
- infirmiera,
- expertilor,
- independent,
- numeroase,
- periferia,
- publicat,
- riscul,
- studiu,
- spitalul,
- tratamente,
- tratat,
- virusului
Tăriceanu: Intrarea domnului Meleşcanu în competiţie mă afectează, trebuie să fac un efort suplimentar pentru a compensa pierderile
- Taguri:
- independent,
- pierderi,
- prezidentiale,
- presedintele,
- tariceanu,
- melescanu,
- candidat
Biroul Electoral Central a aprobat cele 14 candidaturi depuse pentru Cotroceni
- Taguri:
- contestatie,
- ecologist,
- iohannis,
- kelemen,
- mirel,
- prezidentiale,
- partidului,
- melescanu,
- independent,
- diaconescu,
- alianta,
- popescutariceanu,
- poporului,
- psdpcunpr,
- socialista
Teodor Meleşcanu şi-a depus candidatura la preşedinţie
- Taguri:
- teodor melescanu,
- melescanu,
- sie,
- candidat la presedintie,
- alegeri prezidentiale,
- civile,
- depus,
- bec,
- biroul electoral,
- inregimentati,
- independent,
- national,
- multi,
- sprijinit,
- dreptatii,
- incredere,
- fundatia,
- demisionat,
- societatii,
- semnaturi
Încă o decapitare? SI a mai difuzat o înregistrare cu un jurnalist luat ostatic
Şefa DNA anunţă dezastrul: Numărul de dosare se va dubla
.jpg?width=60&height=60&cropratio=1:1&image=/images/stories/fructe(1).jpg)
Fructele cu cele mai puține calorii. Drept urmare, consumul lor poate reduce

Industria serviciilor financiare trece printr-o transformare semnificativă,
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!



„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
2 aprilie 2024

EURO = 4.9705 RON


USD = 4.6276 RON


GBP = 5.8148 RON

Top articole
-
Istoria Atenei
Publicat la data de 28 martie 2025
-
Cele mai periculoase destinaţii turistice pentru femei
Publicat la data de 27 martie 2025
-
Fructele cu cele mai puţine calorii. Poţi să mănânci oricât, nu te îngraşi
Publicat la data de 27 martie 2025
-
Lucruri inedite despre mere
Publicat la data de 28 martie 2025